Topul celor mai mari minuni ale lumii reuneşte cele mai impresionante structuri construite de om alături de opere de artă ale naturii din întreaga lume.

În prefaţa cărţii, istoricul de artă şi prezentatorul BBC Dan Cruickshank explică: "Scopul cărţii este scurt şi la obiect - să informeze, să inspire şi să-i încurajeze pe cititori să călătorească", scrie dailymail.co.uk.

"Desigur că termenul 'minune' are un înţeles larg, clar subiectiv şi poetic, mai degrabă decât ştiinţific şi obiectiv", mai spune acesta. "Sugestia mea este că orice surprinde, mistifică sau taie răsuflarea prin simpla dimensiune, frumuseţe sau îndrăzneală este o minune."

Cascada Victoria,

Cascada Victoria, Zimbabwe/Zambia

Exploratorul David Livingstone a numit cascada râului Zambezi după Regina Victoria, dar localnicii îi spun Mosi-oa-Tunya ("fumul care tună"). Situată la graniţa dintre Zimbabwe şi Zambia, cascada se varsă de la o înălţime de 108 metri, formând un văl de ceaţă vizibil de la o distanţă de 20 de kilometri.

Rift, Etiopia

Valea Marelui Rift, Etiopia

Vulcanul Dallol din Valea Marelui Rift - cel mai mare sistem de rifturi din lume care se întinde pe 6.000 de kilometri de la Marea Roşie până la Lacul Malawi. Cu palete impresionante de culori pe alocuri, valea este încadrată de o serie de stânci care se înalţă de la bază până la coastele cu cele mai mari altitudini, de 1,6 kilometri.

Giant's Causeway

Giant's Causeway,

Giant's Causeway, Irlanda de Nord

Potrivit legendei, această peninsulă stâncoasă este opera unui uriaş irlandez, Fionn mac Cumhaill. Acesta a fost provocat la luptă de către uriaşul scoţian Benandonner. Fionn a acceptat provocarea şi a construit podul de-a lungul Canalului de Nord, astfel încât cei doi să se poată întâlni.

Taj Mahal

Taj Mahal, India

Acest mausoleu din marmurp, considerat cea mai frumoasă clădire din lume, al cărei creator a spus că a făcut soarele şi luna să verse lacrimi, este o bijuterie a Indiei şi o capodoperă recunoscută pe tot mapamondul.

Terracotta Warriors

Armata de teracotă, China

Mai mult de 8.000 de soldaţi, 130 de trăsuri şi 670 de cărţi formează această vastă armată din lut cu soldaţi în mărime naturală, care îl protejează pe primul împărat al Chinei pe lumea cealaltă.

Great Wall China

Marele zid chinezesc

Dragonul din piatră se întinde pe 6.500 de kilometri de-a lungul vârfurilor montane.

Ngorongoro, Tanzania

Craterul Ngorongoro, Tanzania

Cu o adâncime de 610 metri şi suprafaţa de 260 kilometri pătraţi, acesta este cel mai mare vulcan neinundat din lume. Ngorongoro oferă un minunat peisaj albastru-verde de sus şi este o oază pentru speciile pe cale de dispariţie şi animalele maasai.

Kilauea, Hawaii

Kilauea, Hawaii

Cel mai activ vulcan al lumii erupe în mod constant în Hawaii de mai bine de trei decenii, dând naştere pământului cu cea mai mare viteză de formare de pe planetă.

Hagia Sophia

Hagia Sophia, Turcia

Catedrală, moscă şi muzeu, Hagia Sophia (Aya Sofya) a rezistat dezastrelor aduse de războaie şi cutremure, devenind un testament al trecutului tumultuos al Istanbulului.

Potala, Tibet

Palatul Potala, Tibet

O minue arhitectonică şi casa spirituală a lui Dalai Lama, palatul cel mai înalt al lumii, aflat la 3.700 de metri deasupra nivelului mării, este construit pe 13 niveluri şi conţine mai mult de 100 de încăperi.

Citeste si