Alfa Romeo e in plina ofensiva! Hatchback-uri, sedan-uri si un crossover nou, toate sunt in pregatire. Dar, de la conceptul aratat in 2011, toata lumea asteapta un singur lucru - Alfa Romeo 4C. Italienii nu i-au ales intamplator numele. 4C e un omagiu adus masinilor de curse 8C si 6C din anii ‘30 si ‘40. Si designul are o sursa de inspiratie - superbul Alfa Romeo 33 Stradale, din 1967.

Stilul ramane fidel conceptului original, prezentat la Salonul Auto de la Geneva, in 2011, iar schimbarile sunt minore. Oglinzile inguste au fost inlocuite cu unele mai...normale. Si interiorul arata acum mai conventional. Totusi, designerii au lasat sa se vada celula de siguranta din fibra de carbon, ce poate gazdui doar doua persoane. Totul e integrat in caroseria din fibra de carbon si aluminiu.

Alfa Romeo 4C - 3

Sasiul, realizat din aceeasi fibra de carbon, era pana acum rezervat doar hipercar-urilor precum McLaren MP4-12C. Ca dimensiuni, Alfa Romeo 4C e mai mica decat un Lotus Evora, dar mai mare decat Elise: 4 metri lungime, 2 metri latime, 1,18 inaltime si un ampatament de 2,4m.

Alfa Romeo 4C - 4

Motorul noului 4C e unul evoluat fata de versiunea Quadrifoglio Verde de pe Giulietta. Mai exact, 1,75 litri, turbo si 237 cai putere. Revista Autocar afirma insa ca dealerii Alfa Romeo din Elvetia sugereaza si o motorizare de 275 CP, in timp ce varianta de 237 de cai ar putea fi folosita doar intr-o prima faza.

Alfa Romeo 4C - 6

Tot din Elvetia vin si informatii legate de greutate, aproximativ 950 kg. Italienii tin deocamdata secrete datele exacte, dar ne asigura ca rivalul lui Porsche Cayman va avea un raport putere/greutate mai mare de 250 CP/tona. Toata “forza” motorului va ajunge la rotile spate printr-o transmisie TCT cu 6 rapoarte, dublu ambreiaj si padele.

Alfa Romeo 4C - 5

Alfa Romeo 4C mai mosteneste ceva de la predecesorii ei. Selectorul DNA va fi si el prezent. Acesta permite 3 moduri de rulare (Dynamic, Natural si All Weather). Totusi, nu vom vedea acelasi DNA care a debutat odata cu MiTo ci o versiune creata special pentru Alfa Romeo 4C. Probabil controller-ul nu se va mai numi DNA, pentru ca italienii i-au adaugat si modul Race, doar pentru rulajul pe circuit.

Alfa Romeo 4C - 1

Cifrele arata bine pana acum! Vorbim de o masina care va scoate 0-100 km/h in 4,5 secunde si atinge o viteza maxima limitata la 250 km/h. Totul la un pret care ar trebui sa se situeze undeva sub 58.000 de euro. Dar pana vom vedea exact cum stau lucrurile mai e putin. Versiunea de serie Alfa Romeo 4C va fi prezentata la Salonul Auto de la Geneva, pe 5 martie.

Alfa Romeo 4C - 7

Productia va incepe din vara la fabrica Maserati, din Modena. Obiectivul italienilor e sa construiasca 2500 de modele in 2014, cate 1.000 pt Europa si America de Nord, urmand ca restul de 500 sa fie distribuite intre celelalte piete de desfacere ale italienilor. Ca si Alfa Romeo 8C, noul 4C trebuie sa impulsioneze revenirea italienilor pe piata americana. Probabil ca tot in 2014 vom vedea celelalte versiuni 4C, pentru circuit, Stradale si convertible.