BMW iX Flow, maşina care îşi poate schimba culoarea printr-o simplă apăsare de buton. Constructorul auto german BMW a dezvăluit primul automobil din lume care își schimbă culoarea, în cadrul Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas.

Conceptul utilizează tehnologia cernelii electronice care se găsește în mod normal la cititoarele electronice pentru a transforma exteriorul mașinii într-o varietate de modele în gri și alb. Atunci când este stimulat de semnale electrice controlate de o aplicație de telefon, materialul aduce diferiți pigmenți la suprafață, ceea ce face ca mașina să capete nuanțe sau un design diferit, cum ar fi dungile de curse.

Cum funcționează

Autoturismul electric prezentat de BMW are componentele exterioare acoperite cu un material electroforetic (de tipul E-Ink) ce este aplicat peste tablă precum un autocolant. Materialul integrează microcapsule de pigmenți încărcaţi negativ și pozitiv, microcapsule care încărcate cu energie electrică la o anumită polaritate se pot activa în doar câteva secunde.

Momentan, prototipul adus de BMW la CES 2022 este capabil să facă schimbarea doar între alb şi negru. Pe viitor, tehnologia folosită va putea permite schimbarea mai multor culori. Nu este nevoie de energie pentru a menține culoarea selectată de șofer, potrivit BMW.

Rol estetic și practic

Inovația are un rol estetic, cât și practic: "Cazul meu preferat de utilizare este folosirea culorii pentru a influența reflexiile luminii solare", a spus Clarke. "Într-o zi caldă și însorită ca cea de astăzi, ați putea schimba culoarea albă pentru a reflecta lumina soarelui. Într-o zi rece, ai putea să o schimbi în negru pentru a absorbi căldura", spune Stella Clarke, inginer de cercetare la BMW.

Noul BMW iX Flow, o maşină "pentru James Bond"

Mulţi pasionaţi de maşini au reacţionat cu entuziasm, comentând că "pare făcută pentru James Bond", potrivit The Sun.

Captură Youtube