Audi stie sa-si plaseze bine produsele, dar, cand vine vorba de SF-uri, nemtii se intrec pe ei insisi de fiecare data. La 10 ani dupa aparitia celui mai tare concept, RSQ, in filmul “I, Robot”, Audi prezinta un nou prototip futurist.

Audi fleet shuttle quattro va fi vedeta SF-ului “Ender’s Game”, care va aparea pe ecrane la sfarsitul anului. Spre deosebire de RSQ, sau masinile aparute in "Tron:Legacy" si "Iron Man", Shuttle Fleet Quattro este in intregime generat de computer. 

Audi fleet shuttle quattro - 3

“Futurist, progresiv si revolutionar”. Asa caracterizeaza Audi ultima creatie, care reflecta avansul tehnologic al omenirii (prezentat in film). “Sa aducem la viata acest Audi a fost un proces similar cu cel al unui croitor care face un costum pe comanda. A trebuit sa ne adaptam cerintelor lumii prezentate in “Ender’s Game” si totodata sa pastram valorile Audi”, spune designerul-sef al acestui proiect, Frank Rimili.

Audi fleet shuttle quattro - 4

E posibil insa ca si acest model, inspirat de Audi R8, sa prefigureze viitoarele linii de design ale brandului german, la fel cum s-a intamplat cu conceptul din "I, Robot".

Audi fleet shuttle quattro - 5

Trailer-ul “Ender’s Game” prezinta o singura secventa cu Audi fleet shuttle quattro si nu se stie inca daca filmul va contine mai multe cadre cu masina aceasta sau nu. Premiera SF-ului "Ender's Game" va avea loc in luna octombrie.