Sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 10.30, aveți prima ediție din sezonul 6 al emisiunii Superspeed la PRO TV. Tudor Bratu și Costin Giurgea au strâns șezlongurile și pornesc într-o nouă aventură pe patru roți.

Băieții de la Superspeed au acceptat să vorbească, într-un interviu pentru debarbati.ro, despre vremurile în care nu conduceau bolizi, despre viteză și condusul defensiv. 

Prima lor experiență la volan a fost diferită, dar la fel de spectaculoasă. Dacă Tudor Bratu nu s-a urcat la volan înainte de a împlini vârta legală pentru permis și a început cu o Dacie, Costin Giurgea are altă poveste.

„Prima chestie pe care am condus-o a fost un SAVIEM de 8 tone. Un camion. Aveam cam 15 ani. Plecam cu Marcel, șoferul, în delegații și după ce treceam de poarta fabricilor mă trecea pe mine la volan și mă punea să-l conduc și să-l parchez. Practic, așa am învățat să conduc”, spune Giurgea pentru PROTV.RO.

Vă mai amintiți pe ce vehicul ați făcut școala de șoferi? Ce vă enerva cel mai mult la mașina pe care ați făcut cursurile de condus?

Tudor Bratu: „Pe o Dacie 1410... zâmbetul lui Iliescu. Mă enerva că instructorul meu avea numai eleve foarte frumoase, dar eu nu aveam voie să vorbesc cu ele.”

Costin Giurgea: „O Dacie, desigur, roșie. Mergea impecabil. Instructorul avea grijă de ea și părea că funcționa perfect. Și cel mai enervat lucru la ea era că n-o conduceam mai mult, pentru că instructorul îmi zicea că n-am nevoie.”  

FOTO: Andrei Toboșaru

Cum arată mașina ideală pentru un șofer începător? Să excludem de aici scenariul că tatăl tău e Ion Țiriac...

Tudor Bratu: „Cea mai bună mașină pentru un șofer începător este o Dacia Logan. Sau Duster, dacă tatăl tău este Ion Țiriac.”

Costin Giurgea: „Conceptul de șofer începător mi se pare îngrozitor.  Mi se pare că stadiul de începător trebuie să fie valabil doar în timpul școlii de șoferi. Acolo, da, ești începător. Cât timp ești începător, înveți să conduci. Și nu ieși din școală până când instructorul nu dă verdictul că gata, nu mai ești începător, acum știi practic să conduci coerent pe drumurile publice. Dar la cum se întâmplă lucrurile pe la noi, mașina ideală pentru un începător cred că este un Suzuki Jimny. Suficient de mică să te descurci ușor cu ea, suficient de înaltă să nu o lovești aiurea de borduri.”  

Promovați mereu șofatul responsabil, condusul defensiv (viteza e doar pentru circuit). Ați încălcat vreodată regula asta? Aveți amenzi de circulație?

Tudor Bratu: „Momentan am o amendă (puncte) pentru că nu am avut actele la mine când am fost oprit de agent. Și am întors în loc nepermis. Altfel, am fost destul de cuminte în viața mea de șofer de până acum.”

Costin Giurgea: „Așa e, promovăm șofatul responsabil. Am și eu o amendă din astea, că am vrut să văd cum e. Dar, dincolo de orice, mi se pare esențial în trafic să dai dovadă de bun simț. Oricum primești în trafic suficiente capcane de la infrastructură și șoferi care conduc prea agresiv. Dacă răspunzi agresiv nu faci decât să te alături problemei.”  

Fanii emisiunii apreciează testele voastre comparative, cu mașini accesibile. Care credeți că sunt greșelile pe care românii le fac înainte de a-și cumpăra un automobil?

Tudor Bratu: „Cea mai mare greșeală pe care o poți face atunci când îți cumperi o mașină este să te întinzi cu mult peste cât îți permite pătura. E bine să te forțezi puțin și să îți cumperi ceva la limita superioară a bugetului, însă nu este bine să faci eforturi uriașe pentru un produs care se devaloriează instant 30% când te-ai urcat prima oară ca proprietar în el.”

Costin Giurgea: „Nu testează suficiente mașini înainte să cumpere. În zilele noastre, nu prea mai sunt mașini proaste, dar sunt multe mașini nepotrivite. Tot ce trebuie să faci ca să nu greșești când îți cumperi o mașină nouă este să răspunzi la două întrebări simple: ce vrei să faci cu mașina și câți bani vrei să dai pe ea. Instantaneu vei avea un short list de 5-7-10 modele. Te duci, mergi cu ele și o iei pe cea care ți se potrivește mai bine. Simplu.” 

Credeți în industria automobilelor 100% electrice? Care e șansa lor în următorul deceniu? Dar în România?

Tudor Bratu: „Automobilele electrice sunt viitorul fie că ne plac sau nu. Orice altă discuție nu își are rostul. Încet-încet, fiecare român își va permite o mașină electrică. Nouă, rulată, va avea una. Eu deja conduc un scuter electric în zilele când am de mers doar prin oraș.”

Fotografii: Andrei Toboșaru