Polițiștii rutieri trimiși în judecată după ce ar fi luat bani de la Lidia Buble au fost forțați de instanță să dea banii înapoi.

Oamenii legii au fost trimiși în judecată, iar, de curând, magistrații le-au pus sechestru pe conturi. În plus, cei doi oameni ai legii sunt obligați să returneze banii pe care i-ar fi luat de la Lidia Buble. Tribunalul le-a şi respins cererea de ridicare a controlului judiciar.

Lidia Buble a dat mită unor poliţişti pentru a scăpa de etilotest

Cântăreaţa Lidia Buble a fost trimisă în judecată de procurorii DIICOT, fiind acuzată că ar fi mituit doi agenţi de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest. Competenţa DIICOT în acest dosar a fost atrasă de faptul că unul dintre cei cinci inculpaţi din dosar era vizat de o anchetă privind trafic de droguri.

Faptele s-au petrecut în februarie 2021, în toiul nopții, când erau restricții de circulație. Lidia Buble a fost oprită în București de cei doi polițiști, care au constatat că artista nu avea declarație pe proprie răspundere. Pentru a nu fi amendată și pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest, polișțiștii i-au cerut mită, iar cântăreața le-ar fi dat 900 de lei, după ce în prealabil s-a sfătuit la telefon cu un alt inculpat din dosar, care a îndemnat-o să le dea bani agenților.

Lidia Buble, hărţuită de poliţistul pe care l-a mituit

Poliţistul care a oprit-o pe Lidia Buble i-a făcut avansuri şi ar fi încercat să facă rost de numărul de telefon al artistei. 

"Nu știu cum îl cheamă, dar avea vrăjeală în el, efectiv … deci … ăsta nu știu la ce se aștepta…adică…el…Doamne! Niciodată nu mi s-a întâmplat așa ceva. Efectiv, deci se dădea la mine la modul ăla nesimțit și-mi zicea „Ce să facem acum domnișoară Lidia?” „Dă-mi amendă, ce să faci?” „Păi știți, e 2.500 și nu știu cât amenda…” Zic: Ok. Dă-mi amendă. Muream de sete. Ce vrei să fac? Dă-mi amendă!” ”Păi nu amendă…nu v-aș da, poate ne calculăm altfel”. Și zic:„Aaaa, păi zi așa! Ce vrei, bani? Vii după mine până acasă, ce să fac? N-am nimic la mine.

Am luat bani să-mi iau apă, nu mi-am luat bani să…” Și vine mă, după mine ăsta…Doamne, mă crucesc, nu-mi vine să cred! Da, mă duc să iau cardu’ … nici nu știu câți bani se dă. Eu n-am dat în viața mea șpagă la polițiști. E prima dată, efectiv, ăsta e un puțos d-ăsta de 27 -28 de ani, nu are mai mult de 30 de ani", i-a spus Lidia amicului său, înainte a merge să le dea agenţilor cei 900 de lei. 

Foto Facebook