Este o investiție absolut necesară. Iată pașii pe care îi ai de urmat: 

În primul rând, mergi la o revizie

Înainte de venirea gerului, e bine să ajungi la un mecanic, să verifici și chiar să schimbi toate lichidele. De la ulei, până la antigel sau lichidul de parbriz. În caz că te-ai întrebat vreodată ce înseamnă 5W30 de pe bidoanele de ulei de motor, află că cifra 5 indică vâscozitatea pe timp de iarnă (W vine de la winter). Cu cât e mai mică, cu atât motorul îți va funcționa mai bine, chiar și pe cel mai năpraznic ger. Dacă ai 5 în față, atunci uleiul își va păstra proprietățile chiar și la minus 30 de grade Celsius, iar dacă nu stai la Miercurea Ciuc, te vei descurca cu el.

Cauciucurile, multe griji în plus

Ești obligat să ai cauciucuri de iarnă sau all season, atunci când dă prima ninsoare, altfel riști o amendă de până la 2.900 de lei. Pentru a evita cozile de la vulcanizare, încearcă să stai cu ochii pe prognoza meteo și să schimbi din timp cauciucurile. Atenție însă și la gradul lor de uzură. Dacă sunt prea folosite, poți fi lăsat fără talon și amendat cu până la 725 de lei. Legea spune că limita de uzură este de 1,6 milimetri. Pentru a verifica, poți folosi un șubler sau o monedă de cinci bani. Dacă striațiile nu acoperă cifra de pe monedă, atunci înseamnă că pneul nu mai poate fi folosit. În orice caz, specialiștii recomandă schimbarea cauciucurilor de iarnă la cel mult șase ani. 

Ce alte măsuri de precauție să îți iei

Bateria și bujiile (mai ales la mașinile diesel) sunt extrem de importante în timpul iernii. Așa că este bine să le verifici înainte de lăsare frigului. O baterie mai veche de trei ani ar trebui testată într-un service. 

Ștergătoarele ar trebui și ele schimbate, dacă sunt prea vechi. De asemenea, este obligatoriu să ai o racletă pentru parbriz, asta dacă nu vrei să investești în spray-uri speciale pentru dezghețare. 

Nu strică nici o verificare a ambreiajului, care pe timp de iarnă este suprasolicitat.

Bineînțeles, nu uita de sfânta lopată pentru zăpadă. Lanțurile e bine să le ai la drum lung, în caz că ești surprins de viscol. Aceasta este lista. Bugetul aproximativ pe care trebuie să îl ai pregătit se ridică undeva pe la 1.000 de lei. Îți dorim să ai parte de drumuri uscate și pe timp de iarnă! 

Sursa foto: pixabay.com