Un taxi fără şofer a căzut, vineri, într-un şanţ săpat pentru realizarea unor lucrări, în municipiul Constanţa. Maşina fusese parcată de conducătorul auto care a coborât câteva secunde, apoi s-a pus singură în mişcare, a traversat bulevardul, a ajuns pe contrasens şi s-a oprit în şanţ. Taximetristul a aflat de pe camerele de supraveghere ce s-a întâmplat.

Un taximetru care nu avea şofer, parcat vineri pe marginea unui bulevard din municipiul Constanţa, s-a pus în mişcare, a traversat carosabilul intrând şi pe contrasens şi a căzut apoi într-o groapă săpată de muncitorii Regiei de Apă, imaginile fiind surprinse de o cameră video din zonă.

După ce s-a pus în mişcare, taximetrul a luat-o spre stânga, către banda continuă de pe mijlocul bulevardului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în zona unde se efectuau lucrări, căzând în groapa adâncă de aproximativ un metru.

Incidentul neobișnuit a avut loc pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în dreptul Spitalului de Boli Infecţioase. Din fericire nu au fost victime.

Șoferul de taxi a fost testat de oamenii legii, iar rezultatul etilotestului a fost 0. Taximetrul a fost scoas din șanț cu ajutorul unui utilaj de tractare.

Captură Video