Pana de curand, KTM X-Bow nu avea parbriz, nici plafon si nici macar un amarat de loc pentru bagaje. Austriecii si-au dat seama probabil ca nu toti soferii sunt puristi si nici nu poti avea circuite de curse la tot pasul. Asa ca au facut cateva modificari. KTM a prezentat noua varianta la Geneva, unde X-Bow a primit si particula GT. In afara plusului de putere, KTM X-Bow GT are acum parbriz si geamuri laterale, dar si un plafon demotabil ce poate fi folosit pana la 150 km/h. Deci, adio casca de protectie! KTM a gasit si loc pentru bagaje, desi volumul e minuscul, 50 de litri. Dar indeajuns de incapator pentru un schimb de haine, in caz ca te prinde ploaia.

KTM X-Bow GT - 9

In standard, KTM X-Bow foloseste motorul in patru cilindri de la Audi, care dezvolta 295 CP. Dar austriecii se gandesc sa puna motorul turbo de pe RS3 sau TT RS, ceea ce ar mari puterea versiunii de strada la 335 CP. Varianta de curse poate ajunge chiar si la 480 de cai putere. “Suntem deja in teste cu noua versiune. Motorul e compact si se potriveste perfect pe sasiul masinii”, e fericit CEO-ul KTM, Stefan Pierer.

;

Pretul unui KTM X-Bow GT incepe de la 86.000 de euro. Designul e cam greu de inteles, dar oamenii isi vor intoarce capul cu siguranta, ca sa o admire, in special daca vor vedea varianta facuta in intregime din fibra de carbon, care e si de doua ori mai scumpa. Pana la urma, KTM X-Bow GT e o jucarie pentru barbati, deci si portofelul tau ar trebui sa fie pregatit.

KTM X-Bow GT - 4

KTM X-Bow GT - 2