Dani Prințul Banatului, pe numele lui real Ivan Florinel Daniel, este un cunoscut cântăreț de manele și muzică de petrecere originar din zona Timișoarei.

Prins drogat la volan

Manelistul a fost prins, la Timişoara, în timp ce conducea un autoturism, după ce consumase droguri. Poliţiştii au descoperit şi că maşina la volanul căreia se afla nu era înmatriculată. Interpretul de manele a fost depistat în timul unei razii a IPJ Timiş, cu ocazia desfăşurării unui festival.

”La data de 12 iunie 2022, în jurul orei 21:55, poliţiştii Secţiei 4 Timişoara au oprit în trafic pe Calea Torontalului din Timişoara, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta avea auto neînmatriculat. Bărbatul a devenit agitat, fiind imobilizat, încătuşat  şi condus la sediul secţiei unde a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat valoare pozitivă la cocaină, fapt pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice”, transmite IPJ Timiş.

Manelistul s-a ales cu dosar penal

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunile: conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive şi conducerea unui autotursm neînmatriculat.

Dani Prințul Banatului s-a bătut cu Dani Mocanu și Stelian Ogică

Manelistul a devenit celebru pe plan național și prin câteva scandaluri memorabile pe care le-a avut chiar în platoul unor emisiuni de televiziune.

În urmă cu 7 ani, cântărețul s-a bătut cu Dani Mocanu chiar în studio, iar câteva luni mai târziu a fost la un pas să repete episodul însă adversar i-a fost celebrul Stelian Ogică, supranumit ”Spaima Loteriei”.

În 2018, Dani Prințul Banatului a cântat la nunta cunoscutului interlop orădean Romi Neguș, acolo unde naș a fost Mircea Nebunu, șeful Clanului Sportivilor din București. Ulterior, nașul și finul s-au certat iar anul trecut au fost la un pas să declanșeze cel mai mare război interlop din ultimii ani, după ce Neguș a plecat cu câteva sute de oameni spre Capitală, fiind oprit în ultimul moment de polițiști.

Foto Facebook