are în vedere o nouă rundă de finanţare care i-ar putea ridica valoarea la 50 miliarde dolari, au anunţat sâmbătă 'The Wall Street Journal' şi 'The New York Times', citate de agenţia EFE.

Compania, potrivit unor surse ale celor două publicaţii, este în contact cu potenţiali investitori pentru a obţine 1,5 miliarde dolari, pe care îi va folosi în principal pentru a-şi impulsiona expansiunea.

În decembrie anul trecut, Uber a obţinut 1,2 miliarde dolari prin anterioara rundă de finanţare, în urma căreia compania a ajuns la o valoare de 40 de miliarde dolari.

Dacă atinge nivelul de 50 miliarde dolari, Uber devine noua companie privată cu cea mai mare valoare, depăşind producătorul chinez de electronice Xiaomi.

Compania Uber, cu sediul la San Francisco, a crescut spectaculos de la lansarea sa, în 2009, în pofida protestelor pe care sistemul său le-a generat în mai multe oraşe, din cauza concurenţei pe care o face altor servicii de transport privat.

AGERPRES