Un an 2020 bogat în inovație pentru Automobile Dacia, care lansează la 29 septembrie a treia generație de Logan, Sandero și Sandero Stepway. Constructorul de la Mioveni a publicat doar primele fotografii cu noile modele, urmând să ofere detaliile tehnice mult așteptate la sfârșitul acestei luni.

Ceea ce știm cu certitudine este că noile modele vin cu un design complet nou și sunt construite pe „fundația” actualului Renault Clio. De la distanță se remarcă liniile fluide și contururile lipsite de „colțuri”.

La Sandero și Sandro Stepway vedem spoilere noi și aripi „evazate”. Toate cele 3 modele vin cu faruri de zi și stopuri în forma literei Y, însă una dintre marile modificări se referă la felul în care au fost gândite portierele. Pentru prima dată la Dacia, portierele nu se contopesc cu plafonul, ci se termină sub acesta, sporind astfel izolarea mașinilor.

De la un singur model la o gamă completă și diversificată, Dacia transformă automobilul de 15 ani. Sandero a devenit modelul emblematic și un best-seller, iar din 2017 a fost cea mai bine vândută mașină din Europa pentru clienții individuali. În 15 ani, marca Dacia s-a impus - în sectorul auto - ca vârful de lance al unei mișcări. Un brand care generează un sentiment de apartenență. Un brand a cărui propunere capătă astăzi o nouă dimensiune cu 3 modele noi care au fost modernizate, dar concentrate în continuare pe ceea ce contează pentru clienții noștri”, spun reprezentanții companiei într-un comunicat.

Detaliile tehnice și cele legate de costurile de achiziție vor fi făcute publice de Dacia la 29 septembrie.

Fotografii: Dacia

Vezi și VIDEO: I-au fost oferiţi 1 milion de dolari pentru a sabota gigantul Tesla! Ce decizie a luat angajatul lui Elon Musk