Zilele trecute, în mediul online s-a viralizat un filmuleț în care un bărbat care traversa strada printr-un loc nepermis se ceartă cu un șofer, iar din duba acestuia din urmă coboară mai mulți mascați de la trupele speciale.

Invidentul a avut loc în Constanța, iar martorii afirmă că bărbatul recalcitrant a țipat la oamenii legii, i-a amenințat și chiar i-ar fi scuipat, iar intervenția acestora a fost destul de promptă. Chiar dacă inițial au coborât la el doar pentru a-l face să se liniștească, până la urmă mascații l-au încătușat pe constănțean și l-au dus la secție, deoarece acesta nu înceta cu amenințările și era în continuare agresiv.

Când au văzut imaginile postate pe internet, polițiștii de la Sindicatul Europol au reacționat pe Faceook.

„De Ziua Internațională a Femeii, acest păcălici ne arată cât este de important să ai o femeie în viața ta. Nu neapărat pentru a o iubi și prețui, ci pentru a te folosi de ea ca paravan să nu ajungă polițiștii la tine după ce ai strigat după ei și te-ai adresat cu apelativul «p&@*e». Așa că stimabile doamne și domnișoare, mare atenție la păcălicii și măscăricii din preajma voastră”, au scris cei de la Europol pe celebra rețea de socializare.