Câștigător de patru ori al titlului mondial de Formula 1, Sebastian Vettel a luat o decizie radicală: se retrage din competiția care l-a făcut celebru!

Germanul a făcut anunțul pe pagina lui de Instagram pe care a creat-o special pentru a oferi această informație. În doar două ore de când și-a făcut cont pe celebra rețea de socializare, Sebastian Vettel a strâns peste 1,2 milioane de urmăritori.

„Îmi anunț retragerea din Formula 1 la finalul sezonului 2022. Probabil că ar trebui să încep cu o listă lungă de oameni cărora să le mulțumesc, dar simt că este important să explic motivele din spatele deciziei. Iubesc acest sport, a fost punctul central al vieții mele de când îmi amintesc. Dar am o viață și în afara pistei. Pe lângă curse, mi-am creat o familie și iubesc să fiu alături de ea. Am și alte interese în afară de Formula 1. Pasiunea mea pentru curse și Formula 1 le fură mult timp și consumă multă energie. Nu mă mai pot dedica la fel cum am făcut-o până acum, așa cum cred că ar trebui, și în același timp să îmi îndeplinesc dorința de a fi un tată și un soț grozav.  Obiectivele mele s-au schimbat de la a câștiga curse și campionate la a-mi vedea copiii crescând, a le transmite valorile mele, a-i ajuta atunci când cad, a-i asculta atunci când au nevoie de mine și a nu fi nevoit să le spun rămas bun”, a spus Sebastian Vettel.

Germanul a câștigat titlul în Formula 1 de patru ori cu Red Bull (în anii 2010, 2011, 2012 și 2013), echipă pentru care a pilotat între 2009 și 2014. În Formula 1 el a mai fost pilot și la BMW Sauber (2006-2007), Toro Rosso (2007-2008), Ferrari (2015-2020) și Aston Martin (2021-2022).