10. Steve Fossett (disparut in 2007)

Steve Fossett, aventurierul milionar american dispărut în septembrie 2007, a fost oficial declarat mort de un tribunal din Chicago, la cinci luni după ce a avionul pe care îl pilota a dispărut în statul Nevada, a anunţat presa, citată de Reuters. Anchetatorii au stabilit că avionul lui Fossett a fost distrus într-un accident fatal.

Averea sa este estimată la mai multe milioane de dolari, potrivit site-ului cotidianului Chicago Tribune, care citează surse din cadrul tribunalului.

Steve Fossett

 

Fossett, care avea 63 de ani şi deţinea mai multe recorduri în domeniul aviaţiei şi navigaţiei, a dispărut după ce decolase la bordul avionului său, de pe un aeroport privat din vestul statului Nevada, una dintre cele mai izolate regiuni din Statele Unite, la 3 septembrie. Echipele de salvare nu au descoperit epava aparatului de zbor.

9. Richey Edwards (disparut in 1995)

Fostul chitarist Manic Street Preachers a dispărut în 1995 chiar în seara precedentă începerii turneului lor american din acel an. De atunci nu s-a aflat nimic despre el.

Maşina artistului a fost găsită abandonată într-o parcare din apropierea Severn Bridge, un loc cunoscut pentru numărul mare de sinucideri care au avut loc acolo.

Richey Edwards

 

“Uneori mai am o urmă de speranţă că este în viaţă, alteori ştiu în sinea mea cănu. Dar nu vom avea linişte până când nu îl vom gasi, viu sau mort” a declarat sora sa Rachel Elias.

8. Jimmy Hoffa ( disparut in 1975 )

In dupa-amiaza zilei de 30 iulie 1975, Hoffa a fost vazut ultima data intr-o parcare din fata restaurantului Machus Red Fox din Detroit.

Se pare ca se intalnise cu doi lideri ai lumii mafiote, Anthony Giacolone din Detroit si Anthony Provenzano din Union City, New Jersey.

Jimmy Hoffa

 

Cercetarile au continuat ulterior, fiind implicat si FBI, dar fara niciun rezultat. Hoffa a fost oficial declarat mort in 1982, la a saptea aniversare a disparitiei sale.

7. Harold Holt ( disparut in 1967 )

Harold Holt a fost prim ministru al Australiei. A disparut pe 17 decembrie 1967, cand inota langă Portsea, Victoria. Holt a fost omul care a extins rolul Australiei în Razboiul din Vietnam.

Harold Holt

 

Prima ipoteza luata in calcul a fost aceea a unui accident, cu atat mai mult cu cat in urma cu opt luni, in timpul unei partide de inot subacvatic, Holt avusese probleme cu tubul de oxigen si numai interventia intamplatoare a unui apropiat il salvase de la inec.

Patru zile dupa disparitia sa, la 21 decembrie 1967, un pescar anunta ca a ucis un rechin in zona Cheviot Beach. Elicopterele au reusit sa recupereze corpul rechinului, al carui stomac a fost deschis si examinat. Nu s-a gasit insa nimic.

6. Glenn Miller (disparut in 1944 )

Primul câştigător al unui Disc de Aur, Alton Glenn Miller, a avut o viaţă plină. El a fost un muzician de geniu, născut la 1 martie 1904. De-a lungul vieţii a fost compozitor, aranjor şi şef de orchestră în perioada muzicii swing.

Printre şlagărele sale se numără: „In the Mood”, „American Patrol”, „Chattanooga Choo Choo”, „Tuxedo Junction”, „Moonlight Serenade”. Datorită succeselor sale, în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial a fost solicitat de Ministerul Apărării al SUA să cânte pentru soldaţii americani detaşaţi în Franţa.

Glenn Miller

 

Nu a mai ajuns însă în Hexagon, deoarece avionul cu care călătorea a dispărut la 15 decembrie 1944, când traversa Canalul Mânecii. Trupul său nu a fost niciodată descoperit.

5. Antoine de Saint Exupéry ( disparut in 1944 )

Antoine de Saint Exupéry

 

 Antoine de Saint Exupéry a fost aviator şi scriitor.

A dispărut în seara lui 31 iulie 1944 deasupra Mării Mediterane, în timpul unui zbor de recunoaştere. Un corp neidentificat care purta culori Franţei a fost găsit la scurt timp după incident. În 1998 a fost găsita brăţara de identificare a lui Saint Exupéry, iar doi ani mai târziu au fost decoperite rămăşiţele avionului.

În 2008, un fost pilot german a declarat că a tras într-un avion chiar în zona în care Exupéry s-ar fi prăbuşit. Povestea sa este una neverificabilă.

Se pare că aparatul celui care a scris „Micul Prinţ” a fost doborât de un pilot de vânătoare din cadrul Luftwaffe, potrivit Le Figaro, care publică extrase dintr-o carte eveniment scrisă de Jacques Pradel şi Luc Vanrell, „Saint-Exupéry, ultimul secret”.

Germanul a povestit cum a văzut din avionul său Messerschmitt ceea ce acum se crede că ar fi fost aparatul Lightning P-38 al lui „Saint-Ex", la 31 iulie 1944, în jurul orei 14.30, în apropiere de Marsilia.

„După ce l-am urmărit, mi-am zis: dacă nu dispari rapid, deschid focul. Am tras, l-am atins, avionul s-a prăbuşit. Direct în apă, s-a prăbuşit în mare. N-a sărit nimeni din aparat. Nu ştiu să spun mai multe”, a declarat pilotul Horst Rippert, astăzi în vârstă de 88 de ani.

"Pe pilot nu l-am văzut şi oricum era imposibil să îmi dau seama că era vorba de Saint-Exupéry”, a mai spus Rippert. Germanul a mărtusit că a sperat, că încă mai speră că nu a fost el, „fiindcă în tinereţea noastră toţi l-am citit, i-am adorat cărţile”.

"Dacă aş fi ştiut că era vorba de unul dintre autorii mei preferaţi, nu l-aş fi doborât niciodată”, a spus Rippert, care după război s-a făcut jurnalist şi a condus departamentul sport la ZDF (cel de-al doilea canal de televiziune german).

4. Amelia Earhart ( disparut in 1937 )


Amelia Earhart este prima femeie care a traversat Oceanul Atlantic atât ca pasager, cât şi ca pilot.

În 1937, la 41 de ani în timp ce încerca să facă înconjorul globului într-un Purduefunder Lockheed Model 10 Electra, însă toate comunicaţiile cu „Meeley” s-au oprit când aceasta zbura peste Oceanul Pacific în zona insulei Howland.

Amelia Earhart

 

Aceasta nu a fost găsită însă a fost declarată decedată în absenţă împreună cu navigatorul ei Fred Noonan.

3. Roald Amundsen (disparut in 1928 )

Explorator norvegian, Roald Amundsen a fost primul care a strabatut Pasajul de Nord-Vest, din Insula Groenlanda pana in Alaska, descoperind astfel calea maritima care permite trecerea din Oceanul Atlantic in Oceanul Pacific, prin arhipelagul arctic Canadian.

Pasiunea sa avea să îi aducă şi moartea. A doua expediţie arctică, condusă de Nobile, 18 iulie 1928, la bordul "Italia” – aeronava soră a lui „Norge” – a dispărut. Amundsen s-a alăturat echipei de salvare care a pornit în căutarea exploratorilor.

Roald Amundsen

 

O a doua echipă de salvare a găsit aeronava şi pe Nobile, în viaţă. Dar Amundsen şi tovarăşii lui nu s-au mai întors niciodată.

2. Ambrose Bierce ( disparut in 1914 )

 

Ambrose Gwinnett Bierce a fost un editorialist, jurnalist, scriitor și satirist american. În octombrie 1913, atunci în vârsta de 71 de ani a plecat în Washington D.C. pentru un tur în vechiul câmp de luptă al războiului civil. Pana în decembrie ,el a trecut prin Louisiana si Texas ajungand in El Paso in Mexic care a fost chinul revoluției de atunci.

Ambrose Bierce

 

În Ciudad Juárez,el s-a alaturat armatei lui Pancho Villa in calitate de observator și in acest rol a fost martor la Batalia de la Tierra Blanca.Bierce este cunoscut pentru insotirea armatei lui Villa pana in Chihuahua. Ultima sa comunicare cu lumea a fost o scrisoare pentru Partington Blanche,un prieten apropiat,din data de 26 decembrie 1913

Inainte de a termina se scrisoarea ,incheie prin a spune : "In ceea ce ma privește, plec de aici mâine pentru o destinație necunoscută",a disparut fara urma devenind una dintre cele mai faimoase dispariții în istoria literară americană.

1. Joshua Slocum ( disparut in 1909 )

Joshua Solcom

 

Joshua Slocum, marinar şi scriitor de origine canadiano-americană, a dispărut în Indiile de Vest după 14 noiembrie 1909, la bordul navei Spray. Nu a fost găsită nicio pistă.

Sursa: netquake.ne