Denumită criză a vârstei de mijloc, această fază ciudată din viața bărbaților este o perioadă bogată în experimente de tot felul. Dacă ai trecut de 30 de ani, poate ai început să simți nevoia de a schimba considerabil tot ce te înconjoară. Acum ești cel mai nemulțumit de cei din jurul tău, de job și de carieră, te cerți cu partenera și simți nevoia să începi un proiect nou. Știm, sună a horoscop ceea ce înșirăm aici, dar nu sunt altceva decât simptome ale crizei vârstei de mijloc.

Cei mai mulți bărbați care trec prin așa ceva simt o nevoie nebună de a-și schimba radical viața. Acum încep să fie conștienți de scurgerea timpului și de faptul că nu mai sunt la fel de „verzi” ca acum 10-15 ani.

Între 30 și 40 de ani, bărbații iau decizii în grabă și au tendința de a se întoarce la stilul de viață din adolescență sau din facultate. Caută mai mult aventura și încep să consume mai mult alcool. În același timp, vor să descarce mai multă adrenalină, așa că cel mai la îndemână mod de a trăi la intensitate maximă e să-și schimbe mașina.

De cele mai multe ori, bărbații aflați în plină criză a vârstei de mijloc caută mașini fioroase, cu mulți cai putere. Iar aici le pot veni în ajutor Costin Giurgea și Tudor Bratu de la SuperSpeed, care au testat câteva mașini pentru bărbații aflați în această perioadă ciudată a vieții lor. Iată ce a ieșit!