Există și alte aspecte cu impact asupra rezultatelor obținute. Ca să fii într-o formă fizică mai bună, să ai mușchi mai bine definiți și un procent mai mic de grăsime în corp, e ideal să folosești metode care îți vor eficientiza antrenamentele. Iată câteva trucuri pe care e bine să le folosești atunci când mergi la sală, ca să obții rezultate pe măsura efortului tău:

1. Optimizează-ți alimentația

Fie că mergi la sală ca să îți dezvolți masa musculară, fie că obiectivul tău principal este să pierzi din kilogramele în plus, alimentația îți poate susține sau sabota eforturile. Evită alimentele procesate, asigură-te că mănânci mese echilibrate din punctul de vedere al carbohidraților, proteinelor și lipidelor, dar și că sunt bogate în substanțe nutritive. De asemenea, e o idee bună să îți suplimentezi mesele principale ale zilei cu gustări speciale, cum ar fi batoanele proteice sau suplimentele nutritive sub formă de shake-uri.

2. Respectă ordinea exercițiilor

Dacă faci exercițiile într-o ordine întâmplătoare, nu vei avea rezultate la fel de bune. Regula e să începi (după încălzire, bineînțeles) cu gantere, apoi haltere și de abia apoi să treci la aparate. Motivul pentru care această ordine e cea corectă, potrivit Men’s Health, este că mușchii mici, cu rol în stabilizare, obosesc mai repede. Până ajungi la aparate, faptul că mușchii mici au obosit nu mai este o problemă. La aparate, nu ai nevoie la fel de mult de contribuția acestor mușchi, ca în cazul exercițiilor cu gantere.

3. Crește densitatea antrenamentului tău

La sală, nu contează doar numărul seturilor și repetărilor sau dificultatea exercițiilor. Este de asemenea important cât timp durează să le faci. Trei seturi cu șase repetări efectuate în 30 de minute nu sunt un antrenament la fel de dens ca aceleași exerciții făcute în 15 minute. Dacă vrei rezultate rapide și să folosești timpul petrecut la sală în mod eficient, e bine să crești densitatea antrenamentului. Conform Just Go Fitness, poți opta pentru superseturi, adică alăturarea a două exerciții diferite ca să obții un antrenament cu o densitate mai mare.

4. Folosește concurența în avantajul tău

Una din cele mai comune probleme legate de mersul la sală este motivația. Nu este ușor să urmezi un program strict și să faci efort intens de câteva ori pe săptămână. Dacă ai o fire competitivă, ai putea folosi acest lucru în avantajul tău. În loc să mergi singur la sală, vorbește cu un prieten și coordonați-vă programul. Vorbind despre numărul de exerciții sau despre greutățile folosite, vei începe să îți dorești să faci mai mult. Astfel, vă puteți motiva reciproc să faceți mai multe și să aveți rezultate superioare. Ai însă grijă cum îți alegi colegul de sală. Dacă acesta nu este convins să se implice, ar putea avea loc efectul contrar și te-ar putea descuraja.

5. Urmărește-ți progresul

Ca să progresezi constant, e nevoie să crești treptat dificultatea exercițiilor. Altfel, te vei obișnui cu ele, iar antrenamentul va deveni mai ușor, dar și mai puțin eficient. O măsură bună ca să menții o dificultate minimă a exercițiilor, dar și să te motivezi, urmărindu-ți progresul, este să ții un jurnal cu antrenamentele tale. Fie că e digital sau pe hârtie, notează-ți data, exercițiile, numărul de seturi și repetări și greutățile folosite. În timp, vei putea să te simți mândru de cât ai progresat, ceea ce te va impulsiona să continui și să ai rezultate din ce în ce mai bune.

Sursă foto: Shutterstock