din moment ce au un stil de viaţă activ, informează dailymail.co.uk.

Un studiu recent a arătat că 25% dintre persoanele care merg la sală se pot îngrăşa după ce încep să facă exerciţii fizice. Potrivit cercetării, 39% dintre cei care merg la sală pot să ardă 300 de calorii la un antrenament, ceea ce îi face susceptibili să câştige în greutate, dacă vor consuma gustări bogate în calorii imediat după antrenament.

În urma unui sondaj, efectuat pe un eşantion de 1.000 de persoane care merg la sală, s-a constatat că antrenamentele regulate dau un "sentiment de automulţumire", motiv pentru care acestora le este mai greu să respecte aportul de calorii zilnic recomandat.

Drept urmare, 26% dintre aceştia au luat în greutate după ce au început exerciţiile regulate, 49% au declarat că greutatea lor a rămas la fel, în timp ce doar 27% au spus că au slăbit în urma antrenamentelor la sală.

Studiul a mai arătat că cei care au un stil de viaţă activ merg la sală de trei - patru ori pe săptămână şi lucrează la aparate între 40 şi 60 de minute.

Patru din zece persoane ard între 300 şi 500 de calorii la o sesiune, în timp ce 25% reuşesc să ardă între 200 şi 300 de calorii, 10% doar 100 - 200 de calorii şi 4% pierd mai puţin de 100 de calorii. Mai mult de o treime dintre cei care merg la sală se "răsfaţă" cu o gustare după terminarea antrenamentelor, consumând fie un baton de ciocolată, care are aproximativ 233 de calorii, fie un pahar de vin, care are 190 de calorii.

Un alt motiv pentru care persoanele care merg la sală se pot îngrăşa este acela că au un apetit mai mare decât cele sedentare. Astfel, 53% dintre respondenţi au precizat că sesiunile de exerciţii le accentuează apetitul. Totodată, mulţi dintre cei care merg la sală fac exerciţii înaintea unei petreceri.

Aproape jumătate dintre fanii fitnessului au spus că merg la sală înaintea unei petreceri pentru a compensa caloriile pe care le vor consuma apoi.

De asemenea, 42% dintre cei care merg la sală cred că dacă fac exerciţii în mod regulat şi-au câştigat dreptul de a devia de la planul unei diete echilibrate.