Subiectul este unul încă tabu în rândul bărbaților. Mulți nu se gândesc că ar putea suferi de această problemă. În plus, există o prejudecată legată de faptul că, în cazul bărbaților, fertilitatea este puternic asociată cu virilitatea. Iată care sunt cele mai întâlnite cauze ale acestei probleme.

Testicule necoborâte în scrot

În termeni medicali, afecțiunea se numește criptorhidie. Atunci când fătul se dezvoltă în uter, testiculele se formează în abdomenul său și coboară în mod natural în scrot, cu puțin timp înainte de naștere. Există situații în care acest lucru nu se întâmplă, iar copilul se naște cu unul sau ambele testicule necoborâte la nivelul scrotului. În jumătate dintre cazuri, acest lucru se întâmplă totuși în primele șase luni de viață. În alte cazuri, problema se rezolvă chirurgical. În sine, criptorhidia este o tulburare banală, dar, la maturitate, există riscul de hernii inghinale și chiar de tumori. Infertilitatea este o altă consecință, pentru că în zona abdomenului este prea cald pentru producerea de spermatozoizi.

Epididimita

O altă cauză a infertilității poate fi epididimita, o inflamație a epididimului. Acesta este un tub aflat în spatele testiculelor, responsabil cu transportul, depozitarea și maturizarea celulelor spermatice. O infecție, precum oreionul, în copilărie, dar și alte boli cu transmitere sexuală, precum gonoreea și chlamydia, la vârsta adolescenței și după pot să fie cauzele inflamației epididimului. Dacă este lăsată netratata, infecția epididimului poate să determine modificări la nivelul țesuturilor, ceea ce va afecta transportul normal al spermei de la nivelul testiculului, afectând fertilitatea.

Probleme hormonale

Nivelul insuficient de testosteron, care are printre manifestări o pilozitate redusă sau acumularea de grăsime la nivelul coapselor, poate, de asemenea, să scadă fertilitatea. Anumite tulburări hormonale, precum hipotiroidismul, producerea în exces a prolactinei, duc, de asemenea, la o scădere a nivelului de testosteron. 

Varicocelul

Acesta constă în dilatarea varicoasă a venelor spermatice. Afecțiunea determină creșterea temperaturii locale, afectând producția de spermă. Tratamentul pentru o astfel de problemă este chirurgical.

Probleme de ejaculare

Uneori sistemul reproductiv funcționează, dar sperma nu ajunge în uter. Cauza poate fi ejacularea retrogradă, precoce sau impotența. De exemplu, după operația de prostată, ejacularea poate să își schimbe traiectoria, devenind internă și curgând în vezică. Sperma este apoi diluată în urină.

Consum de substanțe interzise, alcool, tutun

Anumite comportamente pot să modifice calitatea spermei. Consumul de droguri, de alcool și fumatul pot să determine reducerea fertilității. Numeroase studii au arătat că și multe substanțe chimice, inclusiv perturbatorii endocrini banali care se găsesc în ambalajele din plastic, detergenți și produse cosmetice, au, de asemenea, un impact negativ asupra fertilității masculine.

Stresul și lipsa activității fizice

Stresul poate să provoace modificări de motilitate și de formă ale spermatozoizilor, precum și  niveluri mai scăzute ale testosteronului în cazul unor persoane, ceea ce va afecta sănătatea reproductivă. Somnul de proastă calitate, sedentarismul, excesul de greutate sunt factori care pot determina apariția infertilității. 

Alimentația

Dieta zilnică are o influență majoră asupra calității și cantității spermei. Produsele procesate și carnea roșie sunt responsabile de o scădere a fertilității la om. Pe de altă parte, unele studii au arătat că un consum de carne albă, cereale integrale, fructe și legume poate contracara stresul oxidativ și reduce fenomenul de fragmentare a ADN-ului spermei, responsabil în parte de infertilitatea masculină.

Căldura 

Unele meserii expun bărbații – și testiculele lor – la temperaturi prea ridicate. Acesta este cazul celor care lucrează, de exemplu, ca metalurgiști sau brutari. Temperatura prea ridicată afectează procesul de producere a spermei.

Un șoc mecanic

O lovitură în zona testiculelor poate afecta temporar sau permanent spermatogeneza.

Tratamente medicamentoase

În cazul unei tumori canceroase gestionate prin radioterapie sau chimioterapie, spermatogeneza nu mai are loc, deoarece celulele din care se formează sperma sunt distruse. Acesta este motivul pentru care se recomandă congelarea spermei înainte de a începe un astfel de tratament.

Se vorbește despre infertilitate atunci când un cuplu nu reușește să conceapă după un an de relații sexuale neprotejate și regulate. Uneori, infertilitatea este temporară și dispare în mod natural. Alteori, când există unele boli care generează infertilitate, este nevoie de tratarea cauzei. Nu în ultimul rând, problema poate fi una psihologică. În toate cazurile, medicul este acela care poate oferi îndrumare în acest sens. 

Sursă foto: Unsplash