"Nu mi-am dorit niciodată să fiu bărbat. Îmi place să merg la cumpărături, să mă îmbrac...dacă aş fi fost bărbat, aş fi fost homosexual. Îmi place să port tocuri şi haine strâmte şi mai mult de atât, îmi plac bărbaţii", a declarat sportiva, informează As.

Ea a mai spus că mereu i-a plăcut că este afroamericană şi nu a deranjat-o culoarea pielii sale. "Mereu mi-a plăcut să fiu o femeie neagră. Reprezint afroamericanii şi oamenii de culoare care nu vor să schimbe asta. Sunt mândră de culoarea mea.

Ştiu că mulţi negrii ar prefera să fie albi. Mi se pare o nebunie. Sunt mândră de ceea ce sunt", a precizat jucătorarea născută la Saginaw, în Michigan.

De 14 ani în circuitul profesionist, Serena susţine că nu şi-a dorit niciodată un soţ, un câine, trei copii şi o viaţă normală. Cu peste 36 de milioane de dolari câştigate, Serena Williams găseşte plăcere în micile momente de libertate, aşa cum a fost în urmă cu câteva luni.

"În ianuarie sau în februarie am dansat toată noaptea. Mi-a plăcut. Mă simt liberă dansând, mă simt ca toată lumea", a declarat Serena, care şi-a mărturisit admiraţia pentru sora sa Venus, dorindu-şi să fie ca ea deoarece aceasta este mai mare cu 15 luni şi mai înaltă cu zece centimetri.

Serena Williams nu-şi aduce aminte când s-a îndrăgostit prima oară: "Îmi aduc aminte însă că în urmă cu patru ani am iubit un bărbat.

Ne-am despărţit. Nu este uşor să ai o viaţă amoroasă când eşti în circuit. Atunci am fost tristă, cu inima frântă, dar a trebuit să-mi văd de treabă. O despărţire este grea, dar asta este viaţa", a adăugat jucătoarea.

Americanca mai crede că "bărbaţii, în general, sunt slabi": "Nu îmi plac bărbaţii slabi. Îmi plac cei puternici, cei care nu plâng niciodată", a adăugat Serena Williams, care a asigurat că niciodată nu dă frâu liber emoţiilor, totul rămânând în sufletul ei.