După ce de-a lungul timpului și-a mai făcut implant de păr și de barbă, Dorian Popa a decis să treacă din nou pragul cabinetului medicului estetician.

Așa cum deja și-a obișnuit fanii, celebra vedetă a postat pe YouTube un videoclip prin care le explică internauților unde și cum și-a făcut implantul.

„Frații mei, este oficial, am dat jos plantația. Începem procedeul de îndesire. Astăzi facem completări, implantul pe care îl am e foarte blană, dar s-a mai dus pe aici, așa că aveam un gol-două care mă supără. Intrăm în 2023 cu refresh la maxim! Gata extracția, de la spate s-a luat răsadul și acum urmează să îl plantăm frumos în toate golișoarele”, a spus Dorian Popa.

Artistul a vorbit și cu jurnaliștii de la Click despre decizia pe care a luat-o: „Acum, a treia oară, m-am dus la o așa numită îndesire. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în zonele în care eu nu-mi implantasem, normal că părul a început să se mai rărească sau să se mai slăbească și în lumină,  atunci când eram tuns scurt, se vedea pielea capului mai pregnantă decât unde era părul mai des, motiv pentru care  am apelat la această metodă numită îndesire. M-am făcut pletos”.