Momente cumplite pentru unul dintre cei mai mari rugbiști din istoria Țării Galilor. Fostul căpitan al echipei de rugby din Ţara Galilor, Ryan Jones, a anunţat că suferă de demenţă precoce la doar 41 de ani, într-un interviu pentru The Times.

Se numără printre cele mai grave cazuri de demență

Sportivul a fost diagnosticat în decembrie de medici care i-au spus că această demenţă precoce este probabil legată de encefalopatia traumatică cronică (CTE), o boală neurodegenerativă cauzată de lovituri repetate la cap.

Specialiştii consultaţi i-au recunoscut chiar că se numără printre cele mai grave cazuri pe care le-au văzut. El a povestit cum, în ciuda pozelor cu el cu copiii lui la munte în Ţara Galilor, nu îşi aminteşte că i-a dus acolo.

Fostul jucător cu 75 de selecţii, dintre care 33 în calitate de căpitan, este devastat de acest diagnostic cumplit. Potrivit neurologilor, funcţiile sale vor continua probabil să scadă în acelaşi ritm ca în ultimii 5 ani.

Mărturii tulburătoare: "Este ca şi cum ai merge cu capul înainte şi cu ochii închişi către o situaţie catastrofală”

„Simt că lumea mea se prăbuşeşte. Şi sunt foarte speriat. Am trăit 15 ani din viaţa mea ca super-erou, dar nu sunt unul. Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul. Sunt produsul unui mediu în care totul se învârte în jurul a fi funcţional şi eficient. Nu mai sunt capabil să performez aşa cum ar trebui.

Tot ce îmi doresc este să duc o viaţă fericită şi normală. Dar acest lucru mi-a fost luat şi nu pot face nimic. Nu pot să mă antrenez mai tare, nu pot încerca să păcălesc arbitrul, nu cunosc regulile acestui joc. Este ca şi cum ai merge cu capul înainte şi cu ochii închişi către o situaţie catastrofală”, a declarat Ryan Jones.

A crezut că suferă de depresie

Jucătorul a crezut iniţial că este în depresie: "Partenera şi familia mea au observat schimbări la mine. Am fost diagnosticat cu depresie, dar am început să realizez că unele dintre funcţiile mele intelectuale erau proaste, cum ar fi pierderea memoriei pe termen scurt, dificultăţi de a găsi cuvinte sau schimbări de dispoziţie”.

Ce este demența

Demența este un termen medical folosit pentru a descrie deteriorarea capacității mintale. Nu este o afecțiune în sine, este un simptom asociat cu declinul memoriei sau cu alte abilități de gândire. Cel mai adesea, demența este asociată cu boala Alzheimer, deși nu toate cazurile diagnosticate sunt Alzheimer (cele mai multe sunt).

Este important de știut că simptomele demenței se pot manifesta la orice vârstă, dar mai ales după 65 de ani. Este vorba despre persoane care nu-și mai pot duce activitățile de zi cu zi la bun sfârșit, au dese schimbări de dispoziție, suferă de tulburări de personalitate și nu mai comunică eficient cu cei din jur, chiar cu cei apropiați.

Foarte simplu spus, demența este cauzată de afecțiuni în care celulele creierului se deteriorează și nu mai pot funcționa în mod normal (celulele mor). Acest lucru se întâmplă în procesul îmbătrânirii, dar în cazul demenței deteriorarea are loc mai repede și mai intens. Deteriorarea celulară duce la declinul activităților mintale și uneori fizice.

 

Foto Instagram