Pe Marius am avut ocazia să-l cunoaștem în toamna anului trecut când a fost unul dintre finaliștii Ninja Warrior. Cu o formă fizică de invidiat, el a reușit să atingă noi recorduri de timp în semifinală și a demonstrat că prin multă muncă poți trece prin cele mai dificile provocări. Pasiunea lui pentru sport este evidentă, dar cum a apărut și ce-l motivează să continue, ne-am dorit să aflăm chiar de la el. 

Când ai început prima dată să faci sport și ce sport practicai?

Prima dată când am început să fac sport a fost la vârsta de 10 ani, eram în clasa a 6–a și m-am dus la judo. De cand am intrat în sală m-am îndrăgostit de acel sport și am practicat timp de 12 ani.

Cine te-a motivat prima dată să te apuci de sport?

Motivația mea pentru sport a venit de la mine. De mic eram neastâmpărat și mă urcam prin toți copacii, alergam prin parc și, împreună cu alți prieteni, încercam să învățăm să stăm în mâini. Iar la judo am ajuns datorită unui prieten care m-a luat cu el la antrenament și din ziua respectivă am facut acest sport de performanță.

Ai testat sporturi extrem de diverse. Care a fost impactul lor asupra formării tale actuale?

Am practicat parkour câțiva ani și de acolo am deprins câteva scheme și sărituri periculoase. Sărituri în apă de la platforme de 10 m, (sărituri în râu de la înălțime de pe pod). Cățărat prin parcuri foarte mari special amenajate pentru așa ceva.

Mi-ar plăcea să mai încerc și alte sporturi extreme, doar că până acum nu am avut ocazia.

Ce te motivează să mergi acum la sală și cât de des ajungi?

În acest moment, mă motivează să ajung la sală să mă antrenez faptul ca simt nevoia de mișcare, vreau să am mereu corpul tonifiat și să mă simt bine în pielea mea. Îmi place să îmi consum energia făcând sport și trăgând de fiare. În special îmi place Crossfit-ul.

Cât de mult ți-ai schimbat antrenamentele în perioada Ninja Warrior?

În perioada competiției Ninja Warrior mi-am schimbat antrenamentele des pentru a mă antrena specific și tot timpul făceam ceva diferit pentru a trece prin diverse obstacole sau dificultăți.

Cât de mult a contat forma ta fizică în Ferma.Un nou inceput! ?

Consider că forma mea fizica a contat foarte mult în fermă, pentru că altfel eram slăbit și nu făceam față efortului zi de zi muncind și mai ales la dueluri care au fost hardcore. E important să fii în formă fizică tot timpul, mai ales cand ești într-un concurs, reality-show sau orice altceva pentru că te simți pregătit pentru ce urmează.

Ce ai recomanda celor care nu-și găsesc motivația să facă cât mai des sport?

Celor care nu isi gasesc motivația să facă sport le recomand să se gândească că mulți și-ar dori să facă asta și nu pot. Sportul înseamnă viață, relaxare, eliberarea stresului, îmbunătățirea fizica, psihică și îți construiește corpul pentru a arăta mult mai bine. Și cred că mulți dintre noi își doresc să arate bine și să fie sănătoși. 

Așa că oameni buni, faceți sport și veți fi mândri de voi. Veți simți și vedea schimbări majore în orice.

Ce noi provocări va accepta pe mai departe și unde-l vor purta drumurile, rămânem aproape de Marius pentru a afla.