Pandemia de coronavirus, dar și singurătatea, i-au schimbat total viața lui Mihai Mitoșeru. Prezentatorul TV a căzut într-o depresie cruntă, iar ulterior a acumulat și 10 kilograme în plus, după ce a început să mănânce necontrolat. 

În vârstă de 47 de ani, Mitoșeru a fost afectat de perioada pandemiei de coronavirus, care s-a întins pe perioada a doi ani.

Și-a găsit refugiul în mâncare

Lipsa activității și izolarea l-au făcut pe Mihai Mitoșeru să „cadă psihic”. Fast food-ul și alcoolul îi ofereau un confort de moment.

„Pentru mine a fost groaznic. Am căzut psihic. Chiar dacă aveam prieteni lângă mine, mai vorbeam prin videocall, dar tot am căzut psihic. Mai ales că nici nu munceam. M-am îngrășat ca porcul, am pus vreo 10 kile – am scăpat totuși de ele -, a fost greu. Dar cel mai rău a fost la căpățână, mai ales când mă gândeam că nu o să mai fie mama, iar asta e greu de acceptat. Seara unui burlac închis în casă, singur, arăta groaznic. Seara începea pe la ora 12, la prânz, nici măcar vinul nu mai mergea.

Mă uitam la seriale, până a doua zi dimineața, ca să nu mor. Serialul Homeland m-a ținut în viață în perioada aia, e cel mai bun serial de spionaj și e și lung. Nu făceam niciun fel de sport, dar îmi comandam pizza, burgeri, shaorma, clătite și alte lucruri din-astea „sănătoase” ca să nu înnebunesc. Dar înnebuneam, o luam razna până la sfârșitul zilei, zilnic, era foarte rău”, povestește Mihai Mitoșeru pentru fanatik.ro

Mihai Mitoșeru a divorțat de fosta lui soție, Noemi, la sfârșitul anului 2019, după o relație care a durat 13 ani. Recent, actorul a dezvăluit că regretă decizia de a divorța.

„Mi-am dat seama că am rămas singur, că până la urmă n-am copii, n-am familie, soție sau frați. Mi-am dat seama că am greșit că am rămas singur, că trebuia să fac ceva ca să nu rămân singur. Am trecut prin multe, am învățat multe, sper că nu o să mai greșesc în viitor”.

Foto Facebook