Mike Tyson, una dintre marile legende ale boxului mondial, continuă să surprindă cu declarațiile sale. După ce a mărturisit că cei trei ani în care a fost în închisoare au reprezentat cei mai buni ani ai vieții sale,  acum afirmă că a luptat în meciul contra lui Roy Jones Jr, din anul 2020, sub influența drogurilor.

MIKE TYSON: „ÎN ÎNCHISOARE AM AVUT CEI MAI BUNI 3 ANI DIN VIAȚA MEA!"

Mike Tyson a consumat ciuperci halucinogene înainte de un meci de box desfășurat în 2020. Psilocibina, substanța activă din ciupercile halucinogene, nu este ilegală în sporturile de contact.

Pugilistul s-a întors în ring pentru prima oară în 15 ani și a terminat la egalitate meciul contra lui Roy Jones Jr în noiembrie 2020. Deși a dominat partida, Tyson nu a reușit să se impună, dar susține că ciupercile halucinogene l-au ajutat să nu simtă pumnii primiți în timpul meciului.

„Nu folosesc ciuperci halucinogene pentru a fugi de probleme. Mă ajută să mă antrenez și să boxez mai bine. Când mă lupt sub influența lor, nu simt pumnii. Mi se pare magic.

Ați văzut lupta contra lui Jones, nu? Consumasem ciuperci halucinogene chiar înainte. Dacă aș fi știut de existența lor în timpul carierei mele, nu aș fi luptat niciodată fără să le consum înainte. Asta și puțină marijuana.

Să le numim droguri în adevăratul sens al cuvântului mi se pare ceva negativ” a declarat  Mike Tyson în podcastul The Pivot.

Cunoscutul sportiv american a avut o carieră fenomenală, dar viața privată a fost una de coșmar. Primul boxer de la categoria supergrea, care a deținut simultan titlurile WBA, WBC și IBF și singurul de la categoria supergrea care le-a unificat succesiv, a ajuns de două ori la închisoare.

Mike Tyson, dezvăluiri din închisoare: "Făceam atât de mult sex încât eram prea obosit să merg la sală"

Mike Tyson a dezvăluit că întreţinea atât de multe relaţii intime în perioada în care s-a aflat în închisoare încât era prea obosit să se mai antreneze. 

„Făceam atât de mult sex încât eram prea obosit să merg în sală şi să mă antrenez. Stăteam în celulă toată ziua. Acum nu mai poţi să ai relaţii intime cu femeile, aşa cum se întâmpla când eram tânăr.

Ele fac asta pentru bani, iar eu nu ştiam. Atunci erau amuzante, dar acum, când eşti mai în vârstă, nu mai sunt distractive. Să întreţii relaţii sexuale toată ziua nu mai e amuzant, vrei bani, ştii ce spun?!"

Foto Facebook