Mircea Sandu trece prin momente grele. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a fost diagnosticat pentru a treia oară cu cancer. El a fost diagnosticat pentru prima oară cu cancer în 2009, având două metastaze la ficat. A fost operat, apoi boala a recidivat. Mai întâi a avut o tumoare la plămâni, iar la finalul anului trecut a aflat că are cancer şi la prostată.

Mircea Sandu a fost președintele Federației Române de Fotbal timp de 24 de ani, din 1990 până în 2014, atunci când a fost înlocuit de Răzvan Burleanu. Ca jucător, Mircea Sandu a evoluat pentru Progresul București (1970-1971), Sportul Studențesc (1971-1986) și Gloria Buzău (1986-1987). În naționala României a străns 18 prezențe și a marcat 6 goluri.

Duce o luptă teribilă cu boala

Mircea Sandu spune că nu se mai teme de boală şi că are încredere deplină în medicii lui. El urmează să se trateze la Nisa, Franța.

„Sunt bine, mulțumesc! Am văzut și eu că a dat prin presă că aș avea a patra oară. Pai am fost diagnosticat doar de două ori până acum. E a treia oară. Sunt acasă, în București, dar plec la Nisa peste 2 zile. Trebuie să țin boala sub control. Haideți să vă spun ceva, dacă iei cancerul din pripă și te tratezi bine de la început, apoi urmezi întocmai sfaturile oncologului meu, cancerul nu mai are putere să fie devastator. Eu sunt optimist, nu-mi fac griji. Sunt ca și până acum.

Suferă de cancer la prostată

Boala asta o învingi în primul rând psihic, nu trebuie s-o lași să te doboare. Eu merg frecvent la Nisa la controale. Nu am nicio teamă. Trebuie să ai capul limpede ca să învingi boala asta. Îmi continuu tratamentul cu rigurozitate, iau pastile, e totul ok. Eu sunt un luptător, vreau să lupt în continuare pentru că iubesc viața”, a spus Mircea Sandu, potrivit Capital.ro.

În trecut, Mircea Sandu a avut nevoie de peste 100.000 de euro pentru a-și reveni, banii necesari pentru operație și spitalizare la Nisa. „Erau două zile de tratament de chimioterapie, care costau în jur de 2-3.000 de euro. Acolo a fost punct ochit, punct lovit. Dumnezeu m-a dirijat şi m-a condus să merg acolo şi să fiu bine. A fost o operaţie grea şi lungă. Am fost operat şi pus în circuit. A fost mai complicat, dar am avut o minte puternică. Am fost psihic şi mental bine. Aveam deja un nepot, mai urma să-mi vină o nepoţică, Simona şi trebuia să mă bucur de ei. Şi mă bucur!”, povestea, la vremea respectivă, Mircea Sandu pentru „Gazeta Sporturilor”.

Foto Agerpres