Poate că ai mai auzit deja de aceast produs, ce și-a găsit un loc binemeritat în sufletele degustătorilor de bere. Pe lângă berile obișnuite pe care le poți găsi mai peste tot, berile “craft” oferă un plus de savoare și o poveste unică a preparării lor, pe care este indicat să o cunoști. Așadar, iată ca are de spus berea artizanală: 

Ce este berea artizanală?

Spre deosebire de cea produsă la scară industrială, berea artizanală (berea de casă) vine în stocuri mult mai mici, fiind realizată din ingrediente naturale, conform unui proces de realizare bazat de fermentație naturală.

Așadar, berea artizanală nu este la fel de accesibilă precum berea blondă pe care obișnuiești să o iei din cel mai apropiat magazin de casă. 

În rețeta unei astfel de beri nu vei găsi niciodată ingrediente utilizate în producția de scară, precum aditivii sau conservanții. Spre deosebire de berile “clasice”, cele craft au un gust mult mai puternic, însa mult mai puțin acid.

În privința alcoolemiei, berile artizanale prezintă o concentrație de 5-7% alcool, așadar, nu diferă cu nimic de berile realizate în cantități industriale. 

Cum se produce berea artizanală?

Ai mai auzit de termenul “microbrewery”? Pe românește, microberărie, adică locul în care berile “de casă” trec prin întregul proces de realizare. Totul este descris de o scară mult mai mică, însă povestea obținerii acestor beri este construită în jurul unei calități desăvârșite. 

În cazul berilor artizanale, calitatea primează în fața cantității, pentru că acest tip de băutură alcoolică trece (având timpul de partea sa) prin toți pașii necesari dezvoltării calitative a produsului, fără conservanți și fără aditivi. 

Ingredientele de bază din rețetele de bere artizanală: apă, hamei, malț, drojdie. 

Etapele esențiale din procesul de realizare a unei beri craft de calitate: 

- Brasajul: este o etapă incipientă a procesului de realizare a berii “de casă”, ce descrie adăugarea malțului măcinat în apa fierbinte; 

- Fierberea: în această etapă secundară, în amestecul de apă și malt măcinat se adaugă și hameiul; 

- Fermentația: acest pas al întregului proces de realizare presupune adaugarea cantității de drojdie; în funcție de tipul de bere dorit, perioada de fermentație poate varia; 

- Maturarea: această ultimă etapă mai este cunoscută și sub denumirea de “fermentație secundară”; în acest interval de timp, berea craft este ținută la temperaturi scăzute (săptămâni sau chiar luni).

De unde cumperi bere artizanală?

Producătorii autohtoni de bere artizanală nu sunt puțini. Iată câteva branduri renumite de pe piața locală a berii craft: Zăganu, Ground Zero, BeretaTM, Terapia, 7171, Hop Hooligans, iar lista poate continua.

Disponibilitatea lor in orice magazin alimentar rămâne în continuare o necunoscută, comparativ cu celelalte tipuri de bere (realizate la scară industrială). 

Însă dacă vrei să cumperi pentru acasă acest tip de bere, noi avem pregatit pentru tine locul potrivit. Comanda aici bere artizanala de pe auchan.ro, pentru că ai parte de o listă variată de produse.

Și nu doar de la microberării românești, ci și de peste granițele țării. Așadar, umple coșul tău de cumpărături online cu sortimente diferite de bere artizanală, comandate rapid de pe auchan.ro, pentru a te bucura de buchetul variat de arome pe care aceste băuturi îl pot oferi!