DMX a ajuns la spital în stare critică, spune o sursă citată de TMZ. Publicația susține că rapperul a suferit un atac de cord pe fondul unei supradoze de droguri, ipoteză negată de familie.

Azi-noapte, Earl DMX Simmons a fost transportat la spital după ce s-a prăbușit în casă. În acest moment se află la terapie intensivă în stare critică”, au declarat membrii familiei pentru vladtv.com.

Conform surselor din anturajul rapperului, paramedicii l-au resuscitat pe DMX vreme de 30 de minute. În tot acest timp, creierul lui a fost privat de oxigen, motiv pentru care medicii sunt rezervați în ceea ce privește șansele sale de supraviețuire. 

Citește și: Cei mai bogați 10 rapperi din lume în acest moment

Un accident asemănător a avut artistul român Gabriel Cotabiță, care a suferit un accident vascular cerebral embolic în timp ce făcea sport în sala de fitness a unui hotel. 

Zeci de mii de mesaje de susținere au venit pe conturile sociale ale artistului. Printre ele sunt și rugăciunile colegilor de breaslă.

Mă rog pentru fratele meu, DMX”, a scris pe Twitter Ja Rule. Mesaje de susținere au venit și din partea lui Rick Ross. „Să ne rugăm pentru legendarul DMX. Să ajungă până la cer”, a scris acesta.

Viola Davis și Gabrielle Union s-au alăturat celor care au avut cuvinte de mângâiere pentru familia artistului. 

DMX are un istoric legat de consumul de substanțe interzise. El a fost la dezintoxicare de mai multe ori, în încercarea de a scăpa de adicție. 

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: Puya, descoperitor de talente