Încă de la intrarea în Fermă, Remus spunea despre el: ”Îmi place să fac sport și lucrez în acest domeniu”. Din sport și-a preluat și îndârjirea pe care a demonstrat-o pe parcursul competiției, când accidentat a decis să meargă mai departe și chiar să participe la dueluri.

Despre sport și pasiunea lui pentru dezvoltare și sănătate, am povestit cu Remus și am reușit să îl cunoaștem pe mai bine pe luptătorul fermier.

Cum a început pasiunea ta pentru sport și cine te-a inspirat?

Remus – ”Pasiunea pentru sport a început din copilărie, tot timpul am avut o atracție pentru activitate. Am început să merg la sală și să ridic greutăți la vârsta de 14 ani. Aveam un prieten și un unchi care făceau acest sport. Lucram într-o sală improvizată cu greutăți pe care ni le cream noi, deoarece nu aveam sală în oraș. Când s-a deschis prima sală de forță din oraș am început să lucrăm împreună.”

Cât de des te antrenezi și care sunt grupele de mușchi pe care te concentrezi cât mai mult?

”Mă antrenez 5-6 zile pe săptămână. În momentul în care mă pregătesc pentru un concurs, mă antrenez și de câte 2 ori/zi. Grupele de mușchi pe care mă concentrez sunt cele pe care le simt mai slabe deoarece în timpul concursului îmi doresc să am un echilibru și să fie corpul meu în armonie. În restul timpului acord o atenție egală grupelor de mușchi.”

Ai testat și altfel de sporturi, precum cele de echipă – fotbal, baschet sau altceva?

”Da, am testat. Am jucat baschet în liceu deoarece eram foarte înalt. Cu toate astea, cel mai mult îmi plac sporturile individuale. Practic și kick-box, enduro și orice sport care oferă adrenalină și senzații tari în general.”

Care a fost cea mai mare provocare pe care ai avut-o în sport până acum?

”Cea mai mare provocare a fost când am participat pentru prima dată, pe scenă, la un concurs de fitness. A trebuit să îmi înving emoțiile și să pun în aplicare pentru prima dată un program liber, de pozare, să pun în valoare tot ce am muncit până la acel moment.

Din punctul de vedere al calităților fizice, cea mai recentă experiență care m-a provocat a fost Ninja Warrior, unde am reușit să ajung în finală. Acolo mi-am demonstrat că dacă ai un corp sănătos și bine lucrat poți face orice îți propui.”

Ai schimbat ceva la antrenamentele tale după experiența Ninja Warrior?

”Înainte de Ninja Warrior, am descoperit o sală care imita traseele prin care urma să trec și am făcut acolo trei antrenamente. Apoi, am încercat o dată pe săptămână să am antrenamente specifice probelor de la genul acesta de competiție.”

De ce consideri că sunt multe persoane care nu alocă timp pentru sport? 

„Cred că toată lumea se gândește să facă sport, dar apare teamă de eșec, teama că nu știu ce să facă când intră în sală. Părerea mea este că dacă ar avea un prieten sau un antrenor specializat care să le dea informațiile necesare, ar prinde o încredere mai mare și ar continua. În general, oamenii încep și renunță foarte rapid din cauza lipsei de informații și a unor scuze pe care și le creează, precum lipsa timpului.”

Înainte de a încheia, l-am rugat pe Remus să le transmită un mesaj celor care încă nu au început să mergă la sală și să lucreze pentru visele lor. 

”Le-aș spune: Începe, caută-ți un antrenor care să te ajute și nu renunța până nu ajungi unde îți dorești. Cu multă muncă, cu siguranță, poți avea corpul pe care ți-l dorești. E păcat să nu ai posibilitatea să te bucuri, în fiecare zi, de corpul tău deoarece e singurul loc în care trăiești toată viața.”

Deși nu este ușor, fiecare pas făcut în direcția menținerii unui corp sănătos este extrem de important, iar Remus este unul dintre exemplele că acest lucru este posibil. Vom continua să-l urmărim și să vedem ce experiențe viitoare va alege pentru dezvoltarea lui.