Titi Aur a reclamat niște „reacții ciudate” la finele lunii martie și și-a făcut un test pentru Covid-19. Fiindcă rezultatul a fost pozitiv, pilotul de raliu s-a internat în Spitalul Municipal de Ugență Bârlad.

Duminică, 28 martie, eram acasă la Bârlad și având câteva reacții ciudate: senzație de oboseală, friguri și o ușoară tuse, am venit și am făcut un test. Rezultatul: Evident pozitiv. 

Oricât de puternic ești sau crezi că ești, când se confirmă că ești infectat cu acest nenorocit de virus, încep să se schimbe un pic valorile în cap. Nu-ți mai dorești milionul de euro, ci ai vrea sănătate, începi să accepți că firmele pot funcționa și doar cu colegii tăi, te gândești dacă ai stat suficient cu familia, etc.”, a scris Titi Aur pe Facebook.

Pilotul de raliu, care în ultimii ani a predat lecții de conducere defensivă, a avut câteva cuvinte de laudă la adresa personalului medical de la spitalul din Bârlad, căruia i-a mulțumit pentru modul în care îl îngrijește.

Dar înainte de a se instala panica, se implică ei, ÎNGERII DE LA BÂRLAD. De ce le spun așa? Nu doar pentru că sunt toți la fel, albi din cap până-n picioare: medici, asistenți, personalul de la curățenie, recepție, etc, dar sunt de o bunătate extraordinară și explică fiecărui pacient că nimic nu e obligatoriu, dar că e mai bine așa sau așa, pentru aprox 85% recomandarea este să stea sub tratament acasă, dar pentru 15% trebuie internare (…).

Felicit întraga echipă de la spitalul Elena Beldiman din Bârlad și sunt sigur că sistemul nostru de sănătate are o mare șansă cu astfel de oameni inimoși. BRAVO! ÎNGERII DE LA BÂRLAD”, a scris Titi Aur pe rețeaua socială.

Fotografii: Agerpres/Titi Aur Facebook

Vezi și VIDEO: Cristiana Oprea și Diana Hațegan, primul echipaj feminin care a reprezentat România în Campionatul European de Raliuri