Ispas Nicoleta Mihaela, cunoscută publicului larg drept Nikita de România, a ajuns în ultimele zile în stare gravă la spital, în comă, după ce ar fi suferit un infarct.

Fata cea mare a vedetei a preluat pagina de Facebook a mamei sale unde a lansat un apel la prietenii și urmăritorii ei să se roage pentru starea de sănătate

Mihaela Ispas a suferit un infarct în timp ce mergea pe stradă, norocul său fiind că a avut în jur persoane care au alertat autoritățile. Între timp, starea ei de sănătate s-a ameliorat și chiar ar urma să fie externată în cursul zilei de luni din spitalul din Malaga unde a stat internată în ultima săptămână.

„Dumnezeu există! Mama și-a revenit. Mulțumesc tuturor. Vă iubesc”, a anunțat una dintre fiicele Mihaelei, pe rețele de socializare.

Cine este Nikita de România

Nikita de România era o prezență nelipsită la emisiunile mondene, cu tot felul de subiecte controversate.

Fosta luptătoare a fost nevoită să o ia de la zero, dar acum duce un trai decent în Spania. Fata rea de cartier are un job la care nu ar fi îndrăznit să viseze, iubeşte şi este iubită şi le are alături pe cele două fetiţe ale sale, Cristina, în vârstă de 13 ani, și Vanessa.

Nikita locuieşte de aproape 15 ani în Malaga, acolo unde duce o viaţa liniştită împreună cu fetiţele sale şi cu bărbatul pe care îl iubeşte. S-a angajat la primărie şi are deja casa şi maşina ei.

„Am plecat de jos, inclusiv în Spania. Locuiesc în Malaga, lucrez la primărie și am casa și mașina mea. Ce-mi pot dori mai mult?! A fost o vreme în care nu m-aș fi declarat mulțumită cu așa ceva, dar a trecut demult. Acum sunt o femeie în toată firea, care nu-și dorește altceva decât să-și crească copiii și să-și vadă în liniște de propria viață!”, mărturisea vedeta în urmă cu ceva timp.

A câștigat la LOTO

Nikita de România a câștigat la loto, cu banii reușind să-și cumpere o casă. Se pare că fosta vedetă primește în fiecare lună o sumă de 3.000 de euro în urma câștigului generos pe care l-a avut la jocul de noroc. Și asta timp de 25 de ani.

Cum și-a cunoscut Nikita actualul iubit polițist

Vedeta stă bine şi la capitolul dragoste. Nikita are o relaţie cu Javier, un poliţist pe care l-a cunoscut în urmă cu câţiva ani, atunci când vedeta a salvat o femeie căreia i se furase geanta.

„Totul a plecat de la o poveste tristă, dar care s-a dovedit a-mi fi de mare folos mai târziu. Eram cu fiica mea cea mare și veneam spre casă, într-o seară târzie de vară. Am observat cum cineva încearcă să fure geanta unei femei în vârstă. M-am aprins și m-am băgat între cei doi, fiindcă între timp și femeia realizase că era victima unui jaf. Am apucat bine de geanta femeii și i-am tras vreo două, trei în cap ăluia. Era român, căci m-a înjurat și m-a întrebat că ce treabă am de mă amestec. A ieșit tărăboi mare, au venit și vreo două echipaje de poliție. Așa l-am cunoscut pe Javier!”, a rememorat ea astfel „prima întâlnire”.

Foto FACEBOOK