O curte, indiferent cât este de mare sau mică, are alt farmec, cu un foișor. Ai posibilitatea de a-l construi în diferite forme, astfel încât să se potrivească spațiului disponibil și, în același timp, să dispună de toate funcționalitățile de care ai nevoie. Pentru construirea lui, poți apela la o echipă de specialiști care să te ajute sau, de ce nu, să îl construiești chiar tu. 

Chiar dacă te sperie, la început, gândul de a face un foișor cu propriile mâini, nu este un lucru imposibil. Trebuie să îți faci un plan cu toate detaliile de care să ții cont, atât în ce privește curtea, cât și construcția în sine a foișorului. În continuare, îți prezentăm patru aspecte importante de care să ții cont pentru a construi singur foișorul perfect:

1. Asigură-te că ai la îndemână uneltele, materialele și echipamentul necesare

Drumul de la idee până la construirea foișorului are nevoie de multă atenție, răbdare și energie. Înainte de a începe orice fel de pas, asigură-te că ai toate uneltele, materialele și echipamentul necesare. Este important să le ai pe toate la îndemână, pentru a ști că poți să îți duci treaba până la capăt. Desigur, vor mai apărea situații imprevizibile, dar cel mai bine este să te pregătești de la început cu ce ești sigur că vei folosi, cum ar fi:

  • mănuși de protecție;
  • salopetă, ochelari de protecție;
  • bormașină;
  • ciment, nisip, pietriș;
  • ciocan și cuie;
  • scânduri, dacă vrei să îl faci din lemn;
  • drujbă electrică, cu acumulator.

Cea din urmă, drujba electrică cu acumulator, îți va ușura întreaga muncă, pentru că vine cu următoarele avantaje:

  • sistem de lubrifiere automat cu ulei, care îi prelungește viața și permite o uzură mai lentă a lanțului;
  • manevrare ușoară, pentru că mânerul este compact și ergonomic;
  • sistem anti-vibrații integrat, pentru un control mai bun;
  • îți ușurează munca și este versatilă - o poți folosi și pentru alte activități de bricolaj, întreținerea grădinii sau reamenajarea casei ori a curții;
  • preț convenabil;
  • nu emite gaze contaminante, așa cum se întâmplă în cazul modelelor de drujbă pe benzină;
  • are acumulator, ceea ce îi conferă autonomie, fără să fie nevoie de cablu electric și de conectarea la o priză, și îți permite o mai bună mobilitate.

Astfel, dacă alegi drujbe electrice cu acumulator, construirea foișorului din curte va deveni mai sigură și mai ușoară, prin avantajele pe care le oferă. 

2. Începe construcția foișorului cu un plan

Dacă ți-ai adunat toate materialele, nu înseamnă că trebuie să începi să construiești fără a avea un plan. În cazul în care nu ai suficientă pregătire în domeniu sau ești la prima construcție de acest fel, cere sfatul unui specialist. El îți va oferi detalii pe care tu nu le-ai putea conștientiza, legate de materiale sau construcție în sine. 

De asemenea, poți contribui și cu ideile tale, să vezi dacă sunt realizabile și dacă pot prinde o formă în noul tău foișor. Abia apoi te poți apuca efectiv de treabă: să aduci la viață un foișor, cu mâinile tale. 

3. Cum alegi locul perfect pentru foișor

La acest aspect, totul depinde de cât de mare este curtea casei tale. Cu toate acestea, el trebuie să fie construit ținându-se cont de trei aspecte: poziția lui în curte, raportarea la casă, dar și terenul unde va fi construit. 

În ce loc al curții trebuie construit foișorul

Recomandat este să nu construiești foișorul aproape de poartă, ca să nu fii deranjat de zgomotul din stradă. Cel mai bun loc pentru amplasarea lui este undeva în spatele casei. Dacă locul nu îți permite, atunci construiește-l în fața casei, dar în așa fel încât să nu fie lângă aleea de intrare sau lângă poartă. 

Bine de știut: ia în considerare și vecinii, să nu construiești foișorul aproape de gardul lor sau aproape de un loc unde își fac cel mai des activitățile, ca să nu fii deranjat când vrei să te relaxezi. 

Distanța față de casă

Aici depinde foarte mult de felul în care vei folosi foișorul. Dacă este doar pentru relaxare și cine în familie sau alături de prieteni, atunci poți să-l pui la o distanță mai mare față de casă, în cazul în care îți permite spațiul. Ideal este să fie la o distanță rezonabilă, adică nici prea aproape, dar nici prea departe, mai ales când ai și un grătar care te va ajuta să scapi de gătitul în casă, vara. 

Terenul 

Asigură-te că terenul unde va fi viitorul foișorul este în regulă, adică să nu se taseze pământul din cauza greutății lui. Astfel, nu îl construi pe un teren mlăștinos sau nisipos. De asemenea, nu-l amplasa deasupra canalelor sau peste cabluri. 

4. Gândește-te la forma foișorului

De forma pe care o dorești va depinde și întreg procesul de construire a foișorului tău. Ai de ales din mai multe forme:

  • pătrate, dreptunghiulare, hexagonale sau octogonale - pot fi construite cu ușurință, indiferent de spațiul pe care îl ai la dispoziție;
  • rotunde sau ovale - sunt mai plăcute vizual, dar s-ar putea să nu îți ofere prea mult spațiu pentru o curte mică; în plus, pot fi mai greu de construit față de cele pătrate sau dreptunghiulare;
  • moderne sau rustice - construcția lor depinde de gusturile tale și de felul în care arată și casa ta, bineînțeles. 

Așadar, înainte de a începe construirea foișorului de unul singur, este important să fii informat cu privire la toate aspectele. Ținând cont de cele prezentate mai sus, vei ști că poți, de unul singur, să faci o treabă foarte bună. 

Sursa foto: Shutterstock.com