Iar dacă ai răspuns da, atunci ți-a trecut prin minte cum se va întâmpla, mai ales că vrei să-ți ceri iubita de soție într-un mod cât mai special. De aceea, iată câteva idei ingenioase pentru marele moment:

Clasic și elegant

Clasicul nu se demodează niciodată. Cu toate astea, trebuie să-i știi foarte bine gusturile în materie de bijuterii pentru ca să faci alegerea potrivită. Așa că, folosește-te de fler și ia-o în mall la o sesiune de shopping. Cum în perioada sărbătorilor toată lumea caută cadouri pentru cei dragi, mergeți împreună să căutați oferte ceasuri bărbați pentru viitorul socru sau un lanț subțire din aur pentru femei și întreab-o subtil dacă are o preferință în materie de inele. Dacă îți și arată inelul, tu știi deja ce să-i oferi.

Așadar, alege un restaurant elegant care are separeu pentru mai multă intimitate, iar în cupa de șampanie, când iubita nu se uită, aruncă inelul de logodnă. Îți garantăm că îl va observa instant. 

Ce zici de un balon cu aer cald?

Ei bine, pentru a pune la punct acest plan ai nevoie de puțină rigurozitate. Nu poți organiza de pe azi pe mâine o excursie în Turcia, așa că fă-o din timp. Știi că iubita ta își dorește să aibă o astfel de experiență? Atunci, cere-o în căsătorie într-o plimbare cu balonul de aer cald, la răsărit. Atunci soarele își dezleagă tainele, iar momentele acestea, deși scurte, vor rămâne cu voi toată viața.

Cere-o în căsătorie la cafea

Când te gândești care este cea mai potrivită metodă pentru a-ți cere iubita în căsătorie, ia în considerare stilul de viață și modul în care vă ordonați zilnic treburile. De exemplu: obișnuiți să beți cafea dimineața împreună? Poate în timpul săptămânii jobul nu vă permite, dar diminețile de weekend sunt lungi și miros a scorțișoară și cafea? Așa că, fă-i o cafea tare iubitei tale și personalizează farfuria de pe care servește licoarea magică a dimineții. Un simplu: „Vrei să fii soția mea?”, va fi suficient pentru a vă petrece restul dimineților împreună pentru totdeauna.

Pe pârtia de schi

Iarna este în toi, așa că zăpada nu se lasă prea mult așteptată. Dacă iubiți adrenalina și sporturile de iarnă, poți organiza o mică excursie de weekend la munte. În timp ce vă dați cu schiurile sau în telescaun poți să-i pui cea mai importantă întrebare din viața ta. Dacă se va emoționa prea tare, un pahar de vin cald cu care să sărbătoriți noua voastră etapă de cuplu poate fi oportunitatea ideală ca să le dați de veste părinților și prietenilor dragi.

Anul Nou va fi cu adevărat nou

Se spune că de Revelion trebuie să-ți setezi intenții noi sau să faci lucruri total diferite și necunoscute. 2022 așteaptă cuminte după colț să sosească cu forțe proaspete și visuri mari în viețile tuturor, așa că poate fi o idee bună sa o ceri în căsătorie acum. Când toată lumea se va pregăti să numere secundele până la noul an, tu pregătește-te să te pui în genunchi, să te uiți în ochii ei și să-i pui cea mai frumoasă întrebare din lume.

Oricum ar fi, finalul este unul de poveste, în care voi doi sunteți protagoniștii. Deși emoțiile vor fi vizibile, nu-ți face griji pentru că dragostea face totul mai ușor.

Sursă foto: Pexels.com