Visul oricărui bărbat poate deveni acum realitate: un oraș locuit doar de femei tinere, cu vârste între 20 şi 35 de ani, care își așteaptă alesul inimii!

Localitatea se găsește în sud-estul Braziliei, mai exact în orașul Noiva do Cordeiro, unde trăiesc peste 600 de reprezentante ale sexului frumos. Unele dintre ele sunt căsătorite, însă soţii lor trebuie să trăiască şi să lucreze în altă parte.

Orașul are propriile reguli, propriul sistem de organizare a muncii și a vieții. În Noiva do Cordeiro domnește un adevărat matriarhat, iar bărbații au voie aici doar după un program foarte strict.

Un oraș armonios

În acest loc orice femeie găsește liniște și înțelegere. Ele consideră că au reușit să organizeze o viață mult mai bună în așezarea lor decât în cea a bărbaților.

„Oraşul nostru e mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios cu femeile la conducere. Împărţim totul, chiar şi pământul pe care-l muncim. Nimeni nu se află în competiţie cu nimeni. Ne strângem să ne uităm la telenovele, ne împrumutăm haine şi ne vopsim unghiile. Toate visăm să ne îndrăgostim şi să ne căsătorim. Dar ne place să trăim aici şi nu vrem să fim nevoite să plecăm din oraş pentru a putea găsi un soţ”, spune Rosalee Fernandes pentru Daily Mail.

În ce condiții sunt primiți bărbații

Bărbații își pot vizita soțiile în Noiva do Cordeiro doar în weekend, la fel ca și fiii lor care au peste 18 ani. Toți trăiesc și muncesc în alte orașe.

Pe femeile din această localitate le interesează doar burlacii care sunt gata să accepte regulile stricte și sunt dispuși să se adapteze unui stil de viață diferit. Comunitatea de femei invită bărbaţii să li se alăture, cu o singură condiţie: aceştia „trebuie să-şi dea acordul să facă ceea ce spunem şi să trăiască după regulile noastre". 

Orașul din România cu cele mai multe femei singure

Și pe meleagurile noastre există un oraș în care bărbații au șanse mari să-și găsească jumătatea. O cercetare sociologică a dezvăluit care sunt oraşele din România cu cele mai multe femei singure: Râmnicu Vâlcea, Iaşi şi Sibiu. De asemenea, în urma sondajului, cele mai frumoase doamne şi domnişoare pot fi găsite în Bucureşti. 

Cele mai multe femei singure se află în Râmnicu Vâlcea

Sondajul a dezvăluit faptul că cele mai multe românce singure sunt în Râmnicu Vâlcea. Orașul este urmat de Iaşi (45%) şi Sibiu (44%). De asemenea, cercetarea naţională a arătat că, în percepţia bărbaților despre oraşele cu cele mai frumoase femei, pe primul loc se clasează Bucureştiul (17,51%), urmat de Iaşi (13,47%) şi Cluj Napoca (9,19%).

Foto shutterstock.com