Au trecut mai bine de două săptămâni de când Rusia a pornit războiul din Ucraina, iar Alexandr Lukașenko, președintele din Belarus, a dezvăluit de ce s-a întâmplat acest lucru.

Aflat într-o vizită de lucru în Rusia, Alexandr Lukașenko a afirmat că în posesia lui și a lui Vladimir Putin ar fi ajuns mai multe documente secrete care dezvăluiau că pe 24 februarie Ucraina urma să atace Belarus. Și, pentru ca acest lucru să nu se întâmple, cu doar șase ore înainte ca atacul vecinilor noștri să înceapă, Rusia a invadat Ucraina, folosind inclusiv trupele din Belarus!

„Vă voi arăta de unde a fost pregătit atacul asupra Belarusului. Și dacă cu șase ore înainte de operațiune, nu ar fi fost o lovitură preventivă asupra pozițiilor, erau patru poziții, ar fi atacat trupele noastre bieloruse și rusești care făceau exerciții. Prin urmare, nu am declanșat acest război, conștiința noastră este curată. Forțele armate ale Ucrainei nu doar că se pregăteau să lovească Donbasul, ci și-au construit poziții pentru a lovi în Belarus. Vor să lovească din spate, să lovească în pozițiile trupelor rămase din exercițiile ruso-belaruse și să nu-și piardă speranța de a ne trage în acest masacru, astfel încât să expunem sectorul vestic. Rămâne de văzut ce intenționează să facă mercenarii occidentali la Cernobîl”, a spus Alexandr Lukașenko, care astfel a încercat să îi găsească o scuză lui Vladimir Putin pentru războiul izbucnit.