Într-o relație de aproximativ un an, Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean au plecat într-o vacanță romantică în Bali, iar pe rețelele de socializare au postat mai multe imagini din locația de lux în care se află.

Chiar dacă de mai multe ori s-a scris că dansatoarea și cântărețul s-ar fi despărțit, iată că relația lor merge foarte bine, iar cuplul format din Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean se află acum în Bali, într-o vacanță de vis la care probabil că sperau de mult, dacă e să ne luăm după postările pe care le-au făcut în mediul online.

Atât Bogdan de la Ploiești, cât și iubita lui, Cristina Pucean, au postat pe rețele de socializare atât fotografii, cât și filmulețe în care le arată fanilor cât de bine se relaxează peste hotare.

Așa cum era de așteptat, postările lor au adunat zeci de mii de like-uri în doar câteva ore, semn că internauții apreciază să îi vadă fericiți împreună.