Încă de anul trecut, presa din toată România a notat că Dorian Popa construiește un adevărat complex în Domnești, acolo unde s-a mutat și deține o casă în care locuiește.

Denumit Hâtz Residence, complexul lui Dorian Popa este aproape gata și are 10 case, construcția acestora ridicându-se la peste 500.000 de euro, după cum a spus chiar Dorian Popa. Însă profitul pe care îl va face artistul este aproape triplu!

„Casele le construiesc din bănuții mei pe care îi strâng și îi agonisesc, pentru a nu-i lăsa în bancă, pentru că știu că nu este una dintre cele mai bune opțiuni business și la vânzări o să dau drumul abia când ne vom apropia de final. Deocamdată suntem în stadiul de închis casele la roșu, urmează să punem acoperișul și termopanele la toate casele, ca să ne ferim de intemperiile vremii și să ne putem apuca de lucrat la interior. O căsuță ar trebui să iasă undeva la 140.000-150.000 de euro”, a spus Dorian Popa, potrivit jurnaliștilor de la Click.

Artistul a mai dezvăluit că în această perioadă vrea să cumpere alte terenuri în Domnești, pentru a-și mări și mai mult complexul pe care îl construiește: „Îmi doresc foarte mult să mă țină Doamne-Doamne muncitor și să îmi pot atinge idealurile, întrucât în curând voi mai cumpăra încă două terenuri pentru a-mi putea crește cartierul Hâtz Residence”.

Astfel, după ce va vinde primele 10 case, lui Dorian Popa îi vor intra în conturi între 1.400.000 și 1.500.000 de euro! Și, dacă pe noile terenuri cumpărate va ridica la fel de multe locuințe, profitul său va fi unul uriaș.