Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, în prezent edil al Sectorului 5, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu tragedia din octombrie 2015 de la clubul Colectiv, în urma căreia au decedat 64 de persoane.

Iniţial, la instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti – Piedone primise 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, însă judecătorii de la CAB au admis, joi, apelul primarului şi au decis scăderea pedepsei la 4 ani închisoare cu executare.

Despăgubiri în dosarul Colectiv

Pe lângă condamnările la închisoare, magistrații Curţii de Apel Bucureşti au stabilit că patronii clubului Colectiv și doi pirotehniști, precum și Primăria Sectorului 4 și ISU București Ilfov, trebuie să plătească despăgubiri de milioane de lei către spitale, dar și milioane de euro pentru victime și rude.

Cei care suportă despăgubirile sunt: patronii clubului Colectiv - Paul Gancea, Costin Mincu şi Alin George Anastasescu - condamnaţi definitiv la pedepse între 6 şi 11 ani şi 8 luni de închisoare, doi pirotehnişti - Marian Moise şi Viorel Zaharia (fiecare 6 ani şi 10 luni), Primăria Sectorului 4 (condusă la data tragediei de Cristian Popescu Piedone, condamnat la 4 ani de închisoare) și ISU București-Ilfov (George Matei şi Antonina Radu, pompierii care au verificat clubul au fost condamnați la 8 ani şi 8 luni închisoare).

Aceștia trebuie să plătească peste 50 de milioane de euro, reprezentând daune morale şi daune civile pentru victimele sau rudele celor care au murit în Colectiv.

Piedone, exceptat de la plată

Primarul Cristian Popescu-Piedone nu mai apare pe lista inculpaţilor care trebuie să plătească în solidar cu instituţii ale statului despăgubiri de zeci de milioane de euro către victimele tragediei de la Colectiv.

În sentinţa de condamnare dată, joi, de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul Colectiv este menţionat faptul că Piedone, cei doi pompieri implicaţi în acest caz şi trei funcţionare de la Primăria Sectorului 4 nu vor mai plăti despăgubiri către victime şi reprezentanţii acestora.

Ce avere are Piedone

Potrivit declarației de avere completate în 2020, acesta deține o casă în București, 5 mașini de colecție, 4 terenuri în Bragadiru, și puțin peste 50.760 de euro în bancă.

Lista bunurilor deținute de Cristian Popescu Piedone, potrivit declarației de avere depuse în 2020

  • o casă de 73 mp în București moștenită în 2003 și schimb cu fratele;
  • un cont de peste 50.0000 de euro;
  • un teren de 416 mp în Bragadiru, Ilfov, cumpărat în 2008;
  • un teren de 439 mp în Bragadiru, Ilfov, cumpărat în 2008;
  • un teren de 540 mp în Bragadiru, Ilfov, cumpărat în 2008;
  • un teren de 538 mp în Bragadiru, dobândit în 2009 prin act de vânzare-cumpărare;
  • un autoturism Mercedes din 1996;
  • un autoturism OLDSMOBILE din 1959;
  • trei autoturisme Cadillac din 1968, 1973 și 1974.

Foto Facebook