Fostul senator PSD Niculae Bădălău, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi, care a fost reţinut de DNA pentru dare de mită şi trafic de influenţă, a fost arestat preventiv, luni, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţa a admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Niculae Bădălău, măsura fiind dispusă pentru 30 de zile. Potrivit anchetei desfășurate de procurorii DNA, Niculae Bădălău s-ar fi folosit de funcția de la Curtea de Conturi pentru a obține contracte cu primăriile din Giurgiu și Teleorman pentru firmele pe care le deține.

Ce avere are și câți bani încasează de la stat

Politicianul Niculae Bădălău, fondatorul „imperiului” din județul Giurgiu, are o avere impresionantă. De asemenea, în ultimul an, acesta a încasat lunar o sumă care depășește 5.000 de euro, ca vicepreședinte al Curții de Conturi.

Conform declarației de avere, familia Bădălau are în conturi 660.058 euro, 32.832 de lei și 7.029 de dolari. Mai mult, soții Bădălău dețin în proprietate bijuterii de 25.000 de euro și tablouri evaluate la 12.000 de euro, două case și patru terenuri.

Cine este Niculae Bădălău

Niculae Bădălău a fost, pe rând, subprefect de Giurgiu, prefect, deputat PSD, apoi senator PSD. În anul 2009 a fost în atenţia ANI, care a sesizat DIICOT cu privire la suspiciunea de spălare de bani şi fals în declaraţii, dar acuzaţiile nu au fost dovedite.

Bădălău este absolvent al Facultăţii de Îmbunătăţiri Funciare şi al Institutului Agronomic „Nicolae Bălcescu”. El este şi absolvent al Facultăţii de Drept la Universitatea Bioterra și mai are un master obţinut la Colegiul Naţional de Apărare, în anul 2005, potrivit stirileprotv.ro.

La finele lunii august 2018, Niculae Bădălău a fost personaj principal într-un scandal de proporții, după ce a fost surprins dansând la o petrecere pe o manea, în care solistul cânta „Să vină Diaspora, că noi ne p***m pe ea”.

Niculae Bădălău a fost deputat, senator şi prefect de Giurgiu şi ministru al Economiei şi propus de fostul premier Viorica Dăncilă ministru interimar la Energie, în septembrie 2019.

Foto Instagram