Bărbatul cu cel mai mare penis din lume e disperat. Actorul american Jonah Falcon e sătul de cei care îl roagă să-și arate bărbația.: “L-am aratăt de peste 10.000 de ori! Gata, ajunge!”

Organul său sexual măsoară 34 de cm în lungime și 20 de cm circumferința și este recunoscut pentru acest record încă din 1999. De atunci curioșii îl urmăresc pe actor pentru a arunca o privire la cât este de dotat.

Ba mai mult, Falcon, acum în vârstă de 51 de ani, a declarat în emisiunea This Morning că, în trecut, a fost oprit de multe ori la aeroport de cei de la securitate pentru că uriașul falus era confundat cu o armă. De aceea perchezițiile sunt amănunțite.

Deşi mulţi bărbaţi ar fi invidioşi pe această performanţă, Jonah Falcon susţine că viaţa lui nu este atât de simplă precum pare. Din contră, el este judecat de către persoanele din jur. Cu ce se confruntă, de fapt, bărbatul?

Bărbația îi pune multe piedici și atunci când vine vorba de viața sexuală: “Îmi folosesc mai mult gura, limba, în partidele de amor.”

Nici la capitolul socializare, actorul din New York nu stă prea bine. Aceasta se plânge că oamenii au prea multe preconcepții despre el și fac judecăți de valoare înainte să-l cunoască.

 “Din anumite motive, a avea organul sexual de 34 de cm, înseamnă pentru ei că sunt o persoană rea, că sunt egoist, prost. Cred că sunt star porno sau sunt o persoană de moravuri ușoare. Sunt sătul de cei care vor cu orice preț să-mi scot penisul în fața lor și să-l măsor. Am făcut-o de 10.000 de ori deja. Destul!”

Cel mai potent bărbat a strâns foarte multe frustrări de-a lungul timpului, dar recunoaște că are și avantaje: “Ce mai bun lucru atunci când ești dotat de la natură este că nu te mai simți nesigur. Nu trebuie să-mi dovedesc masculinitatea. Sunt nesigur în privința altor lucruri, dar aceasta nu este unul dintre ele. Sunt mulțumit de felul în care m-a lăsat Mama Natură și nu aș vrea să schimb nimic.”

Americanul susține că a întreţinut pentru prima dată raporturi sexuale pe când avea 10 ani, cu o vecină de 18 ani. La acea vreme, penisul său ar fi avut în jur de 20 de centimetri.

Totuși, în ciuda ofertelor generoase primite din partea realizatorilor de filme porno, Jonah a refuzat propunerile, spunând că este prea timid pentru a juca în filme XXX.

Captură YouTube