O tragedie fără margini a lovit lumea sportului și pe Cristiano Ronaldo în primul rând: băiețelul său a murit la naștere!

Georgina Rodriguez, partenera de viață a celebrului fotbalist, era însărcinată cu gemeni, un băiețel și o fetiță, însă dintre cei doi micuți, doar aceasta din urmă a supraviețuit la naștere.

„Cu profundă tristețe trebuie să anunțăm că baiatul nostru a murit. Este cea mai mare durere pentru un părinte. Doar nașterea fetiței noastre ne dă putere să trecem peste acest moment cu o anumită speranță și fericire. Vrem să mulțumim tuturor doctorilor și asistentelor pentru toată îngrijirea pe care ne-au acordat-o. Suntem devastați de această pierdere și vă rugăm să ne respectați intimitatea în aceste vremuri dificile. Dragul nostru băiat, ești îngerul nostru. O să te iubim pentru totdeauna”, a scris Cristiano Ronaldo pe Twitter, după ce Georgina Rodriguez a născut.

Imediat după anunțul făcut de Cristiano Ronaldo, potrivit căruia fiul său a murit la naștere, întreaga lume a fotbalului s-a mobilizat, iar mesajele de susținere au început să apară pe internet.

„Condoleanțe”, a scris Aymeric Laporte, fundașul de la Manchester City, pe Twitter. Acesta este rival în campionatul Angliei cu Ronaldo, care joacă pentru Manchester United.

Inclusiv fostele echipe la care a evoluat Cristiano Ronaldo au avut mesaje pentru fotbalist. „Multă putere, Cristiano! Întreaga familie de la Sporting este alături de tine”, au scris pe internet cei de la Sporting Lisabona, fiind urmați și de cei de la Juventus Torino: „Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către voi și familia voastră în această perioadă complicată”.

Real Madrid, o altă echipă pentru care Cristiano Ronaldo a evoluat și a scris istorie a trimis un comunicat de presă: „Real Madrid, preşedintele clubului şi Consiliul său de Administraţie regretă profund decesul unuia dintre copiii pe care iubitul nostru Cristiano Ronaldo şi partenera sa, Georgina Rodríguez, îi aşteptau. Clubul Real Madrid se alătură durerii întregii familii şi vrea să-i arate toată dragostea şi afecţiunea noastră”.

„Durerea ta este și durerea noastră. Vrem să transmitem iubire și putere ție și familiei tale în acest moment dificil”, au anunțat și cei de la Manchester United, actuala echipă a lusitanului. Iar Marcus Rashford, coleg în Anglia cu Ronaldo, a postat pe internet un alt mesaj de susținere: „Gândurile mele sunt cu tine şi Georgina, frate! Îmi pare atât de rău”.