Cristina Ich (35 de ani) are o relație cu Alexandru, fiul fostului selecționer Victor Pițurcă, de aproximativ trei ani de zile. Cei doi au împreună un băiețel, Noah Alexandru, în vârstă de 2 ani. De când au devenit părinți, cei doi locuiesc împreună, însă nu au ajuns nici până azi la altar.

De când este împreună cu vedeta, Alex Pițurcă (38 de ani) nu prea și-a schimbat comportamentul de băiat de bani gata. Iese în cluburi fără iubită și își face de cap ca în vremurile de altădată. Și cum era de așteptat, relația de cuplu dintre cei doi este presărată cu tensiuni la ordinea zilei și certuri aprinse.

Poveste de dragoste cu năbădăi

Vedeta a vorbit pe larg despre situația din cuplu. În podcastul lui Radu Tibulca, Cristina Ich a povestit deschis despre relația sa cu Alex Pițurcă, despre hate-ul primit în online, despre bărbații din viața ei, și despre cum venirea pe lume a copilului său, Noah i-a schimbat viața complet.

Dacă nu-l aveam pe Noah îmi făceam bagajele și eram plecată

„A fost o perioadă de tot rahatul! Dacă nu-l aveam pe Noah îmi făceam bagajele și eram plecată în munți, închisă cu lacătul. A fost o perioadă în care voiam să fug de acasă. Nu că nu mai mă înțelegeam. Noi am făcut copilul ăsta extrem, extrem de repede. Nu că ne-am îndrăgostit, a fost dragoste la prima vedere. Dragoste d-aia nebunească! Și eu de el, și el de mine! Cât poți să cunoști un om în trei luni? Nu-l cunoști în 20 de ani! Dar dacă ajungeam să-l cunosc nu aș mai fi ajuns să-l fac pe Noah. Dacă și el mă cunoștea pe mine era pa, la revedere! La fel și eu dacă îl cunoșteam pe el, pa, la revedere!”, a spus Cristina Ich.

„Știam ce mi-am luat, nu e vreo ușă de biserică”

Vedeta spune că problemele au apărut destul de repede şi a dat de înţeles că a fost înşelată de partener: „Am avut o perioadă groaznică! În care stai să te gândești ce e bine… Nu-i știam defectele, nu-l vedeam ce face, cum face, unde pleacă sau cum vine… Erau pipițele astea… Primeam poză în secunda doi. Nu te gândi că e vreun potolit omul, vreo ușă de biserică! Am deschis și eu Google-ul înainte. Știam ce mi-am luat!”.

Alex nu m-a găsit în gunoi. Nu-mi lipsește nimic!

„Îi dau libertate, dar și eu vreau libertate! Alex e un bărbat căruia îi plac viața și distracțiile. L-am lăsat să facă ce și-a dorit. Dar sunt unele lipsuri care vezi că nu sunt OK. El e un om dificil, eu sunt om dificil. Alex nu m-a găsit în gunoi. Nu-mi lipsește nimic! Am banii mei, am casa mea! Mă întrețineam singură și nu-mi lipsește nimic. Omul nu m-a găsit în gunoi. Nu stau în relații unde sunt chinuită, eu stau undeva că-mi doresc să stau”, a mai spus Cristina Ich.

Cristina Ich a mărturisit că niciodată nu s-a pus problema de un interes material între ei, mai ales că fiul lui Victor Pițurcă nu este un om generos.

"Oamenii se referă la Alexandru de zici că are 250 de kilograme cel puțin, un metru și-o măslină. Alex e un bărbat frumos, adică un bărbat de 1,90, arată incredibil la aproape 40 de ani. Și Alex vreun generos nu e. Cadouri de la el? De la el am inelul de logodnă și la revedere. Nu e cadou, că trebuia să mi-l dea.

Dacă se termină vreodată definitiv să-l ia una să vadă cu ce se alege. Dar eu vă invit de pe-acum. Eu apreciez că nu e un tâmpit să arunce cu banii în stânga și-n dreapta și nu mai știe de capul lui. El e foarte responsabil”, a mai spus Cristina.

Foto Instagram