Cornel Păsat, cel care a fondat trupa „Flamingo Boys”, a trecut printr-o transformare radicală. Dansatorul de aproape 50 de ani continuă și astăzi să facă show-uri fierbinți pentru femei în cluburile din Capitală și din țară, alături de colegii de trupă.

Cornel Păsat a fost marea iubire a Oanei Roman, cei doi având o relație de 7 ani, până în 2007, când s-au despărțit. Între timp, vedeta și-a refăcut viața.

Fostul iubit al Oanei Roman este stripper

Cornel Păsat, liderul trupei Flamingo Boys, s-a căsătorit în 2011 cu Bianca, fostă dansatoare şi ea, iar din 2018 sunt părinţii unui băieţel, pe care l-au botezat Dryas.

„Am un băiețel, Dryas, în mitologia greacă înseamnă stejar și e și numele unei plante din Apuseni. Noi am așteptat mult acest copil. Face gimnastică la clubul Steaua, karate, engleză, la patru ani și jumătate. Seamănă cu maică-sa, și ea a făcut gimnastică de performanță. Ne mai dorim copii, tot băieți dacă s-ar putea. Eu unul, dacă ar fi după mine, aș vrea să-mi fac o trupă cu băieții mei! În momentul de față suntem doar doi stripperi în trupă care avem copii”, a declarat Cornel pentru click.ro.

Cum se menține în formă

Dansatorul și coregraful are un trup lucrat bine la sală și recunoaște că datorită soției a adoptat un regim alimentar corect.

„Soția e polivalentă, face mai multe lucruri! E consultant nutrițional și personal trainer. Mai nou, îmi face și mie program de nutriție și toată lumea se întreabă de ce arăt atât de bine.

Consum pește de trei ori pe săptămînă, uneori carne de vită sau porc, dar gătită sănătos. În rest legume, fructe verzi. Evit pe cât se poate carbohidrații și prăjelile, mai ales. Nevastă-mea gătește, mai gătesc și eu din când în când ca s-o răsfăț, dar ea știe cum să le facă cât se poate de sănătos”, a spus Cornel Păsat.

Pe lângă trupă, coregraful mai confecționează și haine pentru colegii săi, dar și costume de gimnastică: În pandemie, m-am apucat de croitorie și de fotografie. Eu fac costume pentru trupă, dar și costume pentru gimnastica de scenă”.

Foto FACEBOOK