Căsătoriți din anul 2013, Florentin Petre, fost fotbalist în naționala României și jucător emblematic al lui Dinamo București, și Margarita Peychinska, fostă Miss Playboy Bulgaria, sunt la un pas de divorț.

Potrivit celor de la Cancan, care sunt citați de Gazeta Sporturilor, Margarita Peychinska s-a săturat să fie înșelată și afirmă că Florentin Petre se poartă foarte urât cu ea. Mai mult decât atât, de la iubire se pare că a ajuns ca ei doi să fie acum ca dușmanii.

„Mă doare sufletul și acum… În momentul în care eu nășteam, mă refer la minutul în care îl aduceam pe lume pe Andrei, el vorbea la telefon cu amanta pe care o avea atunci. Nu e vorba de zi, de oră, am găsit desfășurătorul de la telefon în perioada aia. Deci în minutul acela, când eu nășteam! Vorbea cu amanta care era sora unui coleg al lui Patrick. Nici nu știu dacă avea 18 ani atunci fata aia! Atunci am vrut să plec. A fost, probabil, cea mai mare greșeală a mea că nu am plecat. Acest om și-a bătut joc de mine 16 ani, de când suntem împreună, nu s-a oprit niciodată. La cât am suferit, mă crezi că am ajuns la 44 de kilograme? Mi-a zis că el vrea să fie fericit. I-am spus că fericirea nu se clădește pe nefericirea altuia. Și el îmi zice: «Păi ce? Suferi doar tu, important este să fiu eu fericit». Cu siguranță vom divorța! Cale de întoarcere nu mai există. Nici el nu vrea, nici eu nu pot să dau înapoi. Nu mă așteptam vreodată să se comporte în acest hal cu mine. A ajuns totul foarte urât între noi. Am ajuns dușmani. Mi-a spus că dacă vorbesc cu voi, a doua zi mergem la notar să semnăm divorțul. I-am spus că semnez doar dacă îmi convine și mie. Și atunci mi-a zis că mă va chema judecătorul”, a spus Margarita Peychinska.