În anul 1997, Gabriela Szabo a participat la evenimentul de atletism Golden Four, care se desfășura în patru orașe: Bislett Games (Oslo), Weltklasse Zurich (Zurich), Memorial Van Damme (Bruxelles) și Internationales Stadionfest (Berlin).

Câștigătorul putea să primească 20 de kilograme de aur, iar dacă erau mai mulți câștigători, marele premiu se împărțea între ei. În anul 1997, Gabriela Szabo a câștigat alături de Frankie Fredericks și Hicham El Guerrouj, astfel că fiecare a primit 6,6 kilograme de aur.

Recent, Gabriela Szabo a vorbit despre evenimentul din acel an și despre premiul obținut, afirmând, potrivit Gazetei Sporturilor, că lingourile de aur se află acum într-o bancă.

„Eu nici nu știam că alerg în Golden Four sau că, la final, trebuie să împărțim lingourile de aur. Efectiv n-am știut, vă spun cu toată sinceritatea. Atunci a fost o presiune pe umerii mei, să nu pierd ultima cursă. Și n-am pierdut-o. Am câștigat-o și, la final, a venit președintele Federației Internaționale de Atletism, m-a pus într-o mașină decapotabilă, am făcut turul de onoare al pistei de la Berlin și la final am împărțit 20 de kilograme de aur cu ceilalți doi câștigători. Nu vă imaginați că s-au dat lingourile de aur și am venit cu ele prin aeroport. Ți s-a dat posibilitatea să alegi, lingourile sau banii. La momentul respectiv am ales lingourile. Da, ele sunt într-o bancă. Cert este că lumea trebuie să înțeleagă că eu, Gabi Szabo, mi-am făcut bănuții cu foarte multă muncă”, a spus Gabriela Szabo.