Ilie Năstase, în vârstă de 76 de ani și soția lui Ioana, în vârstă de 46 de ani, sunt în culmea fericirii. Cei doi au reușit să se mute la casă nouă, mai exact la o vilă de lux cu trei etaje, din zona Otopeni.

Momentan fostul jucător de tenis și soția sa vor locui cu chirie pentru a se acomoda cu proprietatea, ca ulterior să o achiziționeze.

Prețul pentru vila de lux este substanțial, având în vedere că locuința are trei etaje, o mansardă imensă, trei băi, patru dormitoare, dar și o grădină amenajată.

O casă mult mai spațioasă

Ioana Năstase este foarte încântată de schimbarea prin care trece și a făcut primele declarații: „Ne mutăm în casă nouă. O locuință din zona Otopeni, cu trei nivele. Este foarte spațioasă, are trei băi, livingul este foarte mare plus bucătăria, după care la etajul unu sunt patru dormitoare, iar sus este mansarda care este imensă, este cât toată casa. Momentan am ales să locuim câteva luni cu chirie în ea, pentru că vrem să vedem dacă ne acomodăm sau nu. Așa am vorbit cu proprietarul locuinței despre acest aspect și nu s-a opus deloc.

Mi-a plăcut foarte mult că are grădină în fața și în spatele casei, iar pe laterale are brăduți. Este tare frumos. Mie mi-a plăcut foarte mult casa aceasta și o să o cumpărăm într-un final. Întâi, vreau să văd dacă mă simt bine în ea, pentru că nu este deloc o sumă de neglijat. Este o locuință scumpă. Este o casă foarte mare, nu o căsuță”, a declarat, Ioana Năstase, pentru click.ro.

Foto Facebook