Cu o experiență de 16 ani în poliție și un salariu de nici 5.000 de lei, Marian Godină spune că se gândește să se lase de meserie. Polițistul declară, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, că e posibil să își dea demisia deoarece consideră că merită mai mulți bani decât salariul de 5.000 de lei pe care îl încasează. 

În prezent, Marian Godină, polițist în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, este în concediu de creștere a copilului. 

 „Acum sunt în concediul de creștere a copilului. Nu știu dacă va fi de doi ani sau mai puțin. E posibil să revin și mai repede. E posibil să nu mai revin deloc. Nu știu cât de mult mai merită. Nu știu dacă nu cumva voi regreta în viitor că am rămas și m-am complăcut în situația asta, stând pe un salariu de nici 5.000 de lei pe lună. Eu cred că merit mult mai mult. Ajungi să nu mai ai chef să faci ceea ce altădată ai fi făcut cu drag, când vezi că tragi degeaba”

„Sistemul acesta al poliției, încă din școală, te spală pe creier, dacă aș putea s-o spun așa. Ți se întipărește în cap că polițist trebuie să rămâi pe viață, că, dacă îți pierzi jobul, vai, se sfârșește viața. Eu nu mai gândesc așa și am exemple clare de colegi care au renunțat și sunt mult mai bine acum. Ajungi să nu mai ai chef să faci ceea ce altădată ai fi făcut cu drag, când vezi că tragi degeaba”, susține Marian Godină.

Val de critici după declarații făcute

În urma afirmațiilor, Godină a primit un val de critici de la oameni care i-au transmis să îi fie rușine că vrea mai mulți bani deoarece alții se descurcă cu mult mai puțin.

”În urma apariției interviului de la Europa Liberă am citit niște comentarii de m-au lăsat mască. Mai exact, în cadrul interviului am spus că mă gândesc serios ca după ce mi se încheie concediul de creștere a copilului să nu mă mai întorc în Poliție, principalul motiv fiind venitul, care este în jur de 5000 de lei lunar, (3740 de lei salariul, 1000 de lei norma de hrană și 260 de lei norma de echipament) eu considerând că merit mai mult de atât și că pot face mai mult cu viața mea.

Oare ce nu s-a înțeles? Oare cât de tălâmb să fii să nu înțelegi ce am spus mai sus? Se pare că sunt totuși destui care n-au înțeles, căci în zeci de comentarii am citit că ar trebui să îmi fie rușine că vreau mai mult, că sunt oameni cu salarii mult mai mici”, a scris Godină.

”Pot face mai mult în privat”

”Eu nu am zis că vreau ca Poliția să-mi dea mai mult, ci că nu m-aș mai întoarce pentru că eu consider că pot face mai mult în privat.

Ai 2000 de lei salariu și ești mulțumit? Te-ar mulțumi un salariu de 5000 de lei lunar? Bravo, te felicit! Se tot scot locuri în Poliția Română, ba mai mult, va fi unul în plus dacă voi pleca eu, așa că îl vei putea accesa cu toată încrederea, te încurajez să o faci și astfel vei ajunge ca după 16 ani de poliție să ai un venit lunar de 5000 de lei, adică suma pentru care mă invidiezi atât de mult acum. După 25 de ani de poliție, lucrați efectiv în operativ, vei ieși cu o pensie "specială" în jur de 3000-4000 de lei. Dacă ți se pare atât de mare, că tot m-ai certat că alții au pensii mult mai mici, iată că ai încă un motiv ca să aplici. Eu nu vrau ca la pensie să trăiesc din 3500 de lei pe lună.

Chiar nu vreau. Vreau să mă pot bucura de timpul pe care îl voi avea atunci la dispoziție, vreau să îmi pot ajuta eu copiii, nu să fiu eu o povară pentru ei. De aceea nu îmi doresc să rămân și să ajung la acea pensie "specială", ți-o las ție cu mare drag. Îmi vei spune din nou că sunt alții cu pensie și mai mică. Știu, am și eu părinți, mama mea are 1100 de lei pensie. Dar e ăsta un argument ca eu să zic sărut mână pentru 3500? Eu zic că nu, de aceea vreau să fac în așa fel să nu stau pe suma asta la pensie. Am voie? Îmi dai voie? Sau mă cerți?”, a mai scris Godină pe Facebook.

Foto FACEBOOK