Fără doar și poate, Mike Tyson a fost unul dintre cei mai mari pugiliști pe care i-a avut vreodată planeta.

Ajuns la 55 de ani, vârstă pe care a împlinit-o în această vară, fostul boxer a rămas în istorie datorită loviturilor devastatoare pe care le avea. Potrivit celor din jurul său, Mike Tyson își dorea întotdeauna să-și doboare adversarii dintr-un singur pumn. Și nu doar în meciuri, ci și la antrenamente!

Rudy Gonzalez, fost șofer și totodată bodyguard al lui Mike Tyson, a vorbit pentru presa din străinătate despre „nebunia” pugilistului.

„Când se antrena în Las Vegas, ședința trebuia să fie între orele 12.00 și 17.00. Era foarte drăguț înainte de startul antrenamentelor, își întreba partenerii de luptă ce fac, ce le face familia, etc. Apoi făcea praf cinci adversari într-o oră și nu mai rămânea nimeni să se lupte cu el.  L-am văzut lovind sacul de box atât de puternic, încât a zburat din lanțul cu care era susținut. Când vedeau asta, ceilalți boxeri spunea: «Gata, nicio șansă să intru în ring cu tine azi. Nu mă interesează câți bani îmi dai». Toți cei care se simțeau în stare să-i facă față intrau în ring, el îi lovea și-i punea la podea. După puțin timp, dispăreau de la sală. L-am întrebat odată: «Șefule, chiar nu înțeleg, de ce faci asta?». Mi-a răspuns: «Dacă mai pierd vremea, nu ajung acasă ca să văd Tom și Jerry»”, a spus Rudy Gonzalez.