Despărțiți de aproximativ un an, Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf nu au reușit încă să divorțeze în mod oficial, chiar dacă antrenorul se află deja într-o altă relație și are și alt copil cu actuala lui iubită.

Inițial, imediat după despărțire, între cei doi a izbucnit un război care părea că nu se va încheia niciodată, mai ales că Anamaria Prodan nu rata nicio ocazie de a-și ataca fostul partener. Însă, de câteva luni, certurile au fost din ce în ce mai rare, iar acum impresara vrea să termine cât mai repede divorțul.

„Acestea sunt problemele familiei pe care sper și mă rog la Dumnezeu să le închidem, cu cât mai repede cu atât mai bine. M-am săturat să facem deliciul presei de atâția ani. Reghe nu realizează acest lucru pentru că a fost ușor în mintea lui să-i construiesc o asemenea imagine, un asemenea nume și o asemenea carieră. Eu însă știu cât m-am chinuit 15 ani! Sper să vină să divorțăm că deja este prea mult de când mă rog de el să închidem acest circ. Este fericit, are o nouă familie, are un contract în străinătate, nu avem de ce să stăm legați unul de altul. Dacă vrea să-și viziteze copilul este bine venit, dacă nu, la fel. Nu este problemă. Bebeto s-a obișnuit în 2 ani să nu-l vadă, deci … este la latitudinea lui dacă vrea să-l vadă sau să-l ajute! Eu, Anamaria Prodan, am mers mai departe, mi-am învățat lecția și am hotărât să nu mai vorbesc despre nimic din viața mea! Eu și copiii mei vrem să terminam mai repede acest divorț și să uităm de absolut tot! Sper ca acest nou copil al lui și amanta să-l convingă să divorțeze și să închidă toate aceste procese pe care singurel le-a deschis fără nici un temei și fără nici un rost! Să fie foarte clar! Este bine venit să-și vadă și să-și ajute băiatul! Dacă despre fete a declarat că nu-s ale lui, este ok! Fetele l-au iubit și îi vor păstra o amintire frumoasă a vremurilor de mult trecute. La fel îmi învăț toți cei trei copii să îi păstreze această amintire frumoasă a celor 16 ani petrecuți împreună! Multumesc mult și vă rog să ne întrebați de alte lucruri de acum înainte, nu despre Reghecampf. Normal că știu unde sunt bunurile familiei. Am avut ceva timp să aflu. Dar, repet, problemele acestea sunt ale familiei mele și sper să le rezolv urgent”, a spus Anamaria Prodan pentru Click.