Un clujean în vârstă de 39 de ani, Răzvan Rednic, a vorbit recent despre patima jocurilor de noroc, afirmând că a realizat cu greu că dependența de păcănele și de pariuri este o boală.

Bărbatul, care spune că a locuit mai mult în străinătate decât în România, și că acolo a pariat foarte mulți bani, a povestit cum a pierdut doar în câteva minute 12.000 de lire sterline, după ce a jucat online.

„De mic am fost la sport, la lupte libere, am fost și fotbalist. Până la 14 ani, când ne-am dus, eu și prietenii mei, prin baruri, la păcănele. I-am distrus pe părinți și pe cele două surori. Mama mă căuta prin baruri, mă bătea de față cu prietenii. Săracii părinți, nu știau ce să mai facă. Furam tot din casă, amanetam! Aurul din casă a trebuit mutat. Când aveam 16 ani, mama s-a dus în Israel, să întrețină familia. De mici copii stăteam în sală. Eram acolo zilnic. Jucam de față cu poliția. Când rămâneam fără bani, duceam la amanet televizoare din alea mari cu tub, cuptoare cu microunde, casetofoane, videouri, tot ce prindeam. Lună de lună, mama trimitea bani acasă, ca să le scoată de la amanet. Nu știau cum să mă ajute. Soră-mea plângea. Eu nu știam că sunt bolnav. La orice aveam o scuză. Prin 2005, m-am dus în Spania, luam 570 de euro pe săptămână, dar nu rămâneam cu nimic din cauza jocurilor. Nu aveam bani de la o săptămână la alta. Până în 2008 am stat. Apoi, în Anglia, o perioadă m-am lăsat. Am cunoscut o fată, Karolina, poloneză, m-am mutat cu ea. Dar am început iar să joc, să mint, să o distrug și pe ea. Nu știa nici ea să mă vindece. Mi se părea că ceea ce face ea față de mine e șantaj emoțional, că vrea să mă ducă la un psiholog. Am lucrat ca șofer de TIR 8 ani, câștigam 800-900 de lire pe săptămână, chiar și 1.500 de lire. N-am reușit să acumulez nimic. S-a dus Karolina să facă un duș, până a venit, am pierdut 12.000 de lire. Am dat vina pe ea, că de ce s-a dus la duș! Am jucat la pariuri online. Voiam să fac niște bani pentru o excursie, să fac 2.000-3.000 de lire, zic, mergem în excursie, spargem și acolo vreo 4.000. Devii nervos, recalcitrant, e un calvar să stai cu un jucător. Mi-e milă de cei din jurul meu. Am venit din Anglia, mi-am luat o dubă de 7,5 tone. Am dat 7.500 de euro, am ținut-o un an. Am vândut-o cu 3.000 de euro, i-am băgat și pe ăia la jocuri”, a spus Răzvan Rednic, potrivit celor de la Libertatea.